Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca să stai în tribuna I pe Giuleşti trebuie să îţi faci asigurare medicală şi să vii în salopetă! :) Cum s-a văzut derby-ul dintre rapidişti

Publicat in Pro Sport, marți 1 mai 2012 ·

Am vrut să văd Rapid - Steaua de la locul faptei, aşa că am făcut rost de bilet la tribuna I prin intermediul unui amic. Cum Giuleştiul nu are niciun loc de parcare pentru public, am plecat devreme de acasă, pe la 8 fără zece, deşi meciul începea la 9 jumate. Am parcat pe o străduţă în Crângaşi şi am pornit pe jos printre "vişinii".

Primul contact a fost cu bişniţarii: 50 de lei biletul la "a doua", faţă de 25 preţul oficial. Apoi, m-au luat în primire oamenii cu şepci şi steaguri vişinii (10 lei bucata) şi din nou bişniţarii, la poarta stadionului. Bineînţeles că la tribuna I nu se intra pe la tribuna I, ci prin locul în care scria "0", sectorul I. Înainte de intrare, am înfiat un puşti, de fapt el mi-a zis "tată" numai ca să-l bag pe lângă mine şi să-l scap de vigilenţa jandarmilor. Din păcate pentru el, a fost "dat în gât" de unul dintre "camarazii" lui şi scos de la câţiva centimetri de fericire de un jandarm pătrăţos.

"Floricele" la WC!

Scap repede de controlul corporal şi dau de "floricele" chiar la uşa WC-ului! Şi eu care credeam că nu sunt toalete în Giuleşti şi mi-am luat măsuri de precauţie de acasă... Oricum, vă spun sincer, mirosea mai tare a popcorn decât a WC!

Mi-am găsit locul relativ repede, dar am avut proasta inspiraţie să privesc spre galeria Rapidului când m-am aşezat pe scaunul numerotat dizgraţios cu vopsea. Am văzut pe cineva apoi în faţa mea ştergând de zor un scaun şi m-a străfulgerat un gând: "Nu cumva?". Ba da! Eram deja ştampilat pe blugi şi pe o bucată din cămaşă. Toate scaunele aveau praful de doi centimetri, ba unele, printre care şi al meu, chiar şi puţin noroi!

Nu am voie cu grimase!

Era abia 8 şi 20, m-am înarmat cu răbdare, dar nu aveam să mă plictisesc. Un tip cu cioc (şi aici nu fac mişto, chiar avea omul un fel de bărbiţă) m-a recunoscut: "Pfafff! Ce cauţi aici? Ţi-ai făcut

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 4 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 57 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum 48 minute
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

„O prostie absolută”. Putin ironizează una din măsurile UE privind agricultura

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a calificat joi intenția Uniunii Europene de a se lipsi de îngrășămintele rusești drept „o prostie absolută”, scrie agenția spaniolă de presă EFE. „Din punct de vedere economic, din punctul de vedere al intereselor pr

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum o ora
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 3 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°