Dan Nica, vicepreşedintele PSD care a preluat portofoliul Comunicaţiilor, a mai condus acest minister în guvernul Năstase, între 2000 şi 2004. În 2009, pentru jumătate de an, Nica a fost ministru de Interne.
Numele său apare în dosarul de corupţie de la Poşta Română, în care foştii miniştri Tudor Chiuariu (Justiţie) şi Zsolt Nagy (Comunicaţii) au fost deja trimişi în judecată. Nica şi fostul ministru al Economiei Varujan Vosganian au fost cercetaţi pentru abuz în serviciu, în cazul înstrăinării unui teren al Poştei Române.
Dan Nica deţine, împreună cu tatăl său, Vasile Nica, şi cu un apropiat pe nume Adrian Clement, firma de vinuri Viticom din Panciu, judeţul Vrancea. Firma a primit de la Ministerul Agriculturii suma de 944.000 lei pentru reconversie plantaţie viţă de vie şi o subvenţie de 153.000 lei.
Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Nica de faptul că a folosit serviciul secret al Internelor (aşa numitul "Doi şi-un sfert") în interes de partid. "Acel serviciu a fost pus total la dispoziţia lui Vanghelie, Mitică Iliescu, generalul care a fost la Serviciul Român de Informaţii şi a lui Voicu. Întrebaţi cei doi miniştri de Interne, Oprea şi Dragnea, de ce au plecat. Ce n-au vrut să facă ei doi a făcut Nica, deşi a avut o discuţie cu mine în care i-am spus să nu o facă", a declarat Traian Băsescu.
Nica a pierdut mandatul de la Interne după ce a declarat, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009 că "autocarele sunt pregătite", referindu-se la fraudarea alegerilor de către PDL. Din funcţia de ministru de Interne, Nica era responsabil cu buna organizare a alegerilor, acuzându-se astfel singur.
Dan Nica, vicepreşedintele PSD care a preluat portofoliul Comunicaţiilor, a mai condus acest minister în guvernul Năstase, între 2000 şi 2004. În 2009, pentru jumătate de an, Nica a fost ministru de Interne.
Numele său apare în dosa