Visul cel mare al lui Naomi, încă din copilărie a fost acela de a câştiga festivalul Mamaia, astfel că a bătut recordul la numărul de înscrieri, 15 până acum. A reuşit să treacă de preselecţii de două ori, însă nu a câştigat nici un premiu, iar acum se pregăteşte pentru încă o nouă înscriere, care, din păcate, va fi şI ultima. Nu de alta, dar vârsta maximă acceptată este de 35 de ani, iar Naomi a împlinit deja 34 în urmă cu mai puţin de o săptămână.
Dar ambiţiile transsexualului nu se opresc aici: "Vreau să-mi încerc norocul şI la Cerbul de Aur. Un compozitor de renume din Anglia s-a oferit să-mi scrie o piesă şI, dacă totul decurge conform planului, va fi o mare lovitură. Sper să am noroc. Nu în ultimul rând, îmi doresc cel puţin să ajung încă o dată să cânt pe scena Festivalului Mamaia", a declarat Naomi, pentru CANCAN.
Totodată, transsexualul şi-a mai trecut în palmares câteva spectcaole, iar în curând se va lansa în cadrul unei trupe, cu Vladimir, unul dintre foştii ei iubiţi şI încă un solist. VIDEO N-ai tupeu să vezi asta! Naomi în fustă mini, cu sânii la buric, lingând acadeaua şi cântând muzica Alexandrei Stan!
Visul cel mare al lui Naomi, încă din copilărie a fost acela de a câştiga festivalul Mamaia, astfel că a bătut recordul la numărul de înscrieri, 15 până acum. A reuşit să treacă de preselecţii de două ori, însă nu a câştigat nici un premiu, iar acum se pregăteşte pentru încă o nouă înscriere, care, din păcate, va fi şI ultima. Nu de alta, dar vârsta maximă acceptată este de 35 de ani, iar Naomi a împlinit deja 34 în urmă cu mai puţin de o săptămână.
Dar ambiţiile transsexualului nu se opresc aici: "Vreau să-mi încerc norocul şI la Cerbul de Aur. Un compozitor de renume din Anglia s-a oferit să-mi scrie o piesă şI, dacă totul decurge conform planului, va fi o mare lovitură. Sper să am noroc. Nu în ultimul rând, îmi doresc cel