Transfagarasanul este unul dintre cele mai inveselitoare si pitoresti trasee din lume, dar si unul dintre cele care ridica adrenalina. Aceasta este concluzia la care a ajuns televiziunea CNN.
In intreaga lume exista circa 18,4 milioane de kilometri de drumuri pavate, dintre care un sfert se afla in Statele Unite ale Americii si doar putin peste 60.000 de kilometri in Romania.
Insa doar putine dintre aceste drumuri se dovedesc vrednice pentru condus. Poate fi datorita drumului uimitor, peisajului splendid sau din perspectiva aventurii, noteaza CNN Go, care face o lista a celor mai captivante 10 astfel de sosele din intreaga lume.
Transfagarasanul se afla pe locul patru pe aceasta lista, fiind prezentat prin tunelurile sale "intunecate si infricosatoare", notandu-se ca, dintre acestea, cel mai lung are peste 800 de metri si este "negru ca taciunele".
Serpentinele si virajele nesfarsite contribuie la construirea imaginii de plimbare palpitanta pe aceasta sosea, prin "teritoriul lui Dracula". Soseaua se desfasoara pe o distanta de 116 kilometri, iar sursa citata aproximeaza ca timpul necesar parcurgerii sale este 100 de minute, cu circa o ora sub ceea ce ofera realitatea.
Drumul sinuos porneste de la Cartisoara, spre Curtea de Arges, in sud, facand zig-zaguri din Transilvania in Muntenia si atingand apoi altitudinea de 2.034 de metri, langa cel mai inalt varf din Romania - Varful Moldoveanu.
CNN recomanda urcatul celor 1.400 de trepte catre Cetatea Poienari, fosta resedinta a lui Vlad al treilea, sursa de inspiratie pentru romanul Dracula, al lui Bram Stoker. Aceasta destinatie este prezentata drept una "inspaimantatoare". Totodata, sunt amintite cascada Balea, dar si lacul si barajul Vidraru, care se afla pe acest traseu.
Evo Triangle, Tara Galilor
Avand o distanta de 32 de kil