Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul ministru al Educației, în topul miniștrilor contestați. E în proces cu Ministerul Educației și a făcut greșeli grave în propriul CV

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 mai 2012 ·

Învățământul românesc se va afla în următoarea perioadă în mâinile Corinei Dumitrescu, propusă pentru această funcție de guvernul Ponta. Corina Dumitrescu este rector al unei universități private, iar de-a lungul timpului a încercat să modifice legislația în sprijinul învățământului privat. Mai mult, ea se află în proces cu Ministerul Educației.

UPDATE 4. Sindicaliștii au mari așteptări de la noul ministru al Educației, mai ales că în ultimii ani au acuzat constant Ministerul Educației că îi ignoră. ”Avem așteptări foarte mari de la ea, iar prima ar fi reluarea dialogului social, care a lipsit în ultimii doi ani”, spune Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Pe lista doleanțelor, conform reprezentantului FSLI, se află deblocarea posturilor din Învățământ, investiții în campusuri și revenirea la vechea structură a ciclului de învățământ, adică renunțarea la clasa pregătitoare și menținerea clasei a IX-a la liceu.

Simion Hăncescu speră că apropierea Corinei Dumitrescu de sistemul privat va facilita rezolvarea problemelor cu diplomele obținute la Universitatea ”Spiru Haret”. ”Sunt foarte mulți cei care așteaptă o rezolvare: unii au primit diplomele, alții au ajuns în instanță, alții au trebuit să se retragă. Sper să se facă lumină și ordine în tot sistemul privat, în așa fel încât universitățile să nu mai fie acuzate că sunt fabrici de diplome”, mai spune Hăncescu.

UPDATE 3. În CV-ul său postat pe Internet, Corina Dumitrescu a scris, la capitolul ”Alte aptitudini și competențe”, ”înnot(sic!), baschet și tenis de masă”. Forma corectă a cuvântului este ”înot”. Dumitrescu a greșit și numele celebrei universități americane Stanford. Ea a scris ”Standford”. Mai mult decât atât, CV-ul conține foarte multe greșeli de redactare.

Citiţi AICI CV-ul complet al Corinei Dumitrescu

UPDATE 2: Mai mulți s

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum o ora
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 5 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 42 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°