Onorând aşteptarea ca „stare de veghe“, această scurtă recenzie îl prezintă pe laureatul din 2011 al diplomei de excelenţă a Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă: dr. Gh. M. Petre Frăsineanu. Volumul VIAŢA ŞI MOARTEA ÎN STAŢII FACULTATIVE, apărut recent, descrie răgazului coordonata sa perenă. „Staţia“ călătoreşte către spirit, pornind din universul banal şi reamintindu-ne vorbele lui Constantin Brâncuşi:„La simplité est un but dans l’art“. În anul 2000, începând rezidenţiatul de anestezie şi terapie intensivă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, am intrat în familia profesională aflată atunci sub autoritatea dsale. Neobosit, calm, dr. Gheorghe Petre a condus cea mai mare reanimare a ţării fără să-şi uzeze nici măcar o clipă zâmbetul. Căci este nevoie de multă forţă pentru a râde zilnic morţii în nas. Pentru mine, întru­chipează şi azi izvorul profund românesc al „hazului de necaz“. La un congres fiind, l-am întrebat, după ieşirea la pensie, de ce nu a mai venit pe la spital. Răspunsul a venit prompt şi mucalit: „Ce, domnişoară, n-am ve­nit destul cincizeci de ani la spital? Sau îţi pare rău că am scăpat cu viaţă?“. Fără să fie o structură profund religioasă, dr. Gh. Petre a primit „de Sus“ binecuvântarea unei vieţi lungi şi roade spirituale deosebi Publicitate te: pictura şi scrisul. Cartea de faţă se constituie ca expresie sublimă a calităţii fundamentale a autorului: aceea de martor existenţial. Chiar dacă în prefaţă se afirmă că „gărzile de noapte“ şi „gravitaţia Pământului“ au scurtat viaţa medicilor de la Floreasca, doctorul Petre primeşte timpul biologic necesar pentru a consemna despre ideea de răgaz, despre viaţă şi moarte şi despre miraculoasa lor succesiune. „Preceptele scrise au fost şi sunt necesare pentru asigurarea convieţuirii şi îmblânzirii vieţii terestre“ – iată crezul autorului. Cartea se sprijină profund pe de