Teatrul de Păpuși “Prichindel” din Alba Iulia a participat, în perioada 25-28 aprilie 2012, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi, “Sub Căciula lui Guguţă”, din Chișinău, Republica Moldova. Festivalul a fost organizat de către Teatrul Municipal de Păpuși “Guguţă” din Chisinău, Republica Moldova şi a ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediție. La concurs au participat trupe din România, Portugalia, Belarus, Ucraina, Bulgaria, Franța şi altele.
Spectacolul prezentat de către teatrul albaiulian, “Cine va păzi clopoţeii?”, în regia Teodorei Popa, a fost premiat pentru Complexitatea Imaginii şi Interpretării Scenice de către juriul alcătuit din membri din Ucraina, Republica Moldova și România.
Din distribuție au făcut parte: Radu Hăprian Dan, Amalia Pop, Anca Hăprian Dan, Ramona Mincu Benchea, Elena Scorțeanu, Teodora Popa; scenografia: Marian Sandu, muzica Levente Szöcs, maestru lumini Ovidiu Tămășan, mașinist Ilie Petrescu.
” Colegii din Republica Moldova ne-au primit cu foarte multă prietenie. Juriul a apreciat îndeosebi mânuirea de excepție, imaginile, efectele speciale, muzica și scenografia spectacolului nostru. În public a fost prezent și un reprezentant al Institutului Cultural Moldova care a declarat public ” … sunt mândru că o trupă atât de valoroasă e prezentă pe această scenă …”. Personal sunt foarte mulțumită de acest spectacol cu care suntem deja la cel de-al treilea premiu și sper să avem același succes și la următorul festival care va avea loc în luna mai la Subotica – Serbia. Nu în ultimul rând îi felicit călduros pe toți colegi mei”, Ioana Bogăţan, manager.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=89431
Teatrul de Păpuși “Prichindel” din Alba Iulia a participat, în perioada 25-28 aprilie 2012, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi, “Sub Căciula lui Guguţă”, din Chișinău, Republica Moldova. Festivalul a fost o