Îmi propun să vorbesc despre două evenimente odată, ca să nu plictisesc cu doua articole, de două ori. Ele sunt oarecum legate, legate cel puţin printr-o vizită de două minute .
Primul subiect se referă la propunerile domnului Ponta pentru funcţiile de miniştri. După ce timp de 4 zile s-au tot perindat prin presă zeci de variante, cu nominalizări care mai de care mai fanteziste, în sfârşit a căzut bomba .
Nici nu a căzut bine că au şi apărut întrebările, contestările, insinuările . Nu am fi în România dacă nu ar fi aşa. După ce s-a discutat şi spus prin presă că există discuţii şi certuri între Antonescu şi Ponta în ceea ce priveşte nominalizarea lui Orban şi a lui Predoiu, iată că până la urmă s-a confirmat numai jumătate. Aceasta nu e o surpriză, pentru mine dacă Predoiu ar fi fost menţinut ar fi fost o supriză neplăcută. Asta ar fi însemnat că Predoiu bineînţeles mânuit de Băsescu are oarece la mână iar ce are este suficient de tare ca să îl ţină în funcţie până îi cad dinţii şi nu mai poate muşca. Uite că nu a rămas, deci Antonescu a câştigat aici, dar a trebuit să îl accepte pe Orban propus şi susţinut de ….Felix. Nu spun Constantin, aşa cum a spus Ponta , pentru că nu Constantin conduce Partidul Conservator, şi mai ales pentru că domnul Gâdea s-a gândit el să arate cât de neinspirat este şi l-a avut ca invitat pe şeful antenelor, pentru a auzi câte ceva din secretele numirii miniştrilor. Şi pe lângă faptul că el a pus câte o întrebare două, respectuos, cu teamă şi supuşenie, lăsându-l pe Felix să se dezvolte în răspunsuri de 10 –15 minute, a mai pus şi întrebări la care nu Felix trebuia să răspundă ci Ponta, sau în cel mai rău caz, Constantin, pentru că nu cred eu că Felix trebuia să explice şi să justifice prezenţa miniştrilor propuşi de Ponta. Dar Felix a explicat mult mai clar nominalizarea lui Orban ceea ce mi-a confirmat părerea că nu Con