Economia mondială se străduiește să revină pe lina de plutire, însă ceva o tot trage înapoi. E vorba de prețul petrolului, care nu vrea să scadă sub 100 de dolari barilul, ajungând în final să fie resimțit de către consumatorii occidentali ca un fel de taxă pe orice. Unii consideră că de vină pentru prețul ridicat al petrolului sunt speculatorii - motiv pentru care Barack Obama a anunțat deja creșterea pedepselor pentru manipularea acestei piețe. De fapt, însă, ar trebui să conștientizăm o explicație foarte simplă: pur și simplu, proviziile actuale nu fac față creșterii galopante.

Conceptul de „peak oil“ (teoria vârfului Hubber, în traducere aproximativă - n.red.) pornește de la ideea că există un moment în care producţia de petrol obţinută pe o anumită suprafaţă este maximă, după care urmează o cădere ireversibilă. Vorbim, atenție, de un concept departe de a fi acceptat pe scară largă. Ba chiar un celebru asset manager declara recent că globul pământesc „are un surplus energetic“, de când cu exploatarea amplă a gazelor de șist în State. Doar că principalul combustibil folosit în lume nu este gazul de șist; iar producția de petrol nu a mai crescut din 2005, spre deosebire de cea de combustibili alternativi.

Între timp, câteva țări s-au transformat din exportatori neți în importatori (Marea Britanie, Egiptul sau Indonezia, de exemplu). E adevărat că statele dezvoltate și-au mai moderat apetitul exagerat de energie, însă piețele emergente abia au descoperit deliciile consumului nelimitat.

Așa a ajuns piața petrolului extrem de vulnerabilă la întreruperile temporare ale fluxului de aprovizionare, cum s-a întâmplat în timpul conflictului din Libia. Într-un discurs ținut acum două săptămâni în Dublin, în cadrul unei conferințe organizate de Institutul pentru Afaceri Europene și Internaționale, Chris Skrebowski, consultant editorial al publicației Petroleum