Peste numai câteva zile noul guvern o să-şi intre în pâine. Spun lucrul acesta convins că nu va exista nicio problemă cu validarea lui în Parlament. Nu de aici însă trebuie să vină emoţiile lui Victor Ponta, ci de la parlamentul celălalt, cu mult mai mare, care e ţara. Pot fi întrebat, dar ce, un prim-ministru trebuie să aibă emoţii, asemenea unui actor care urcă pe scenă? Este actul de guvernare un spectacol? Este, dar altfel decât la teatru. Cu excepţia emoţilor celor care "joacă”. Eşecul pleacă, cel mai adesea, de la absenţa acestora, sau, la fel de grav, de la lipsa autenticităţii lor. Da, un prim-ministru, mai cu seamă un prim-ministru nou, şi, mai cu seamă, un prim-ministru tânăr trebuie să aibă emoţii! Ceea ce înseamnă ca ochii lui să vadă întotdeauna mai întâi oamenii, şi abia după aia cifrele. Adevărat, fără cifre nu se poate, însă ele trebuie văzute în permanenţă în directă legătură cu oamenii!
Mă încăpăţînez să cred că Victor Ponta şi cei din echipa sa nu vor uita nicio clipă că sunt chemaţi să guverneze pentru oameni, nu pentru cifre. Iar atunci când guvernezi pentru oameni, e musai să ai emoţii. La teatru mai merge câteodată şi fără. Merge şi în politică, dar nu pentru mult timp. Când oamenii îşi dau seama c-au fost păcăliţi, că atunci când ei plângeau tu râdeai ca smintitul, te dau jos cu pietre de pe scenă. Dar, mai ales, te dau jos din sufletul şi gândurile lor, unde nu mai poţi urca niciodată. A avea emoţii înseamnă, ar trebui să însemne, pentru membrii unui nou guvern, să-ţi fie frică! Nu atât pentru eventuala pierdere a puterii, cât de posibilitatea de a te umple de ridicol şi de ruşine. Las la o parte frica de consecinţele legii şi cea faţă de Dumnezeu, care sunt subînţelese, intră obligatoriu în fişa postului. Ridicolul şi ruşinea pot fi generate de privirea mustrătoare a celor care ţi-au trimis din viitor ţara ce ai pe mână, aşteaptând
