Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ au declanşat, în ianuarie, urmărirea penală faţă de Mircea Diaconu, pentru conflict de interese, dosarul fiind în fază de finalizare, potrivit unui răspuns comunicat mediafax.rode către Biroul de presă al Ministerului Public.
Mircea Diaconu este acuzat de conflict de interese, în urma unei sesizări înaintate Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Agenţia Naţională de Integritate, se arată în răspunsul comunicat miercuri de Biroul de presă al Ministerului Public, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.
Mircea Diaconu a fost propus ministru al Culturii de premierul desemnat Victor Ponta.
Potrivit ANI, în 8 august 2007, Maria Diana Diaconu, soţia lui Mircea Diaconu, în calitate de salariat al Teatrului "C.I. Nottara", a solicitat conducerii teatrului acordul cu privire la participarea, în data de 13 august 2007, la concursul pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic. Maria Diana Diaconu a fost, în perioada 19 noiembrie 2001 - 15 august2007, actor în cadrul Teatrului "C.I. Nottara".
Cererea sa a fost aprobată de către directorul Teatrului "C.I. Nottara", Mircea Diaconu, deşi nu îndeplinea condiţiile înscrise în fişa postului de regizor artistic, de minim un an experienţă în domeniul regiei, Diana Diaconu având la acea dată numai două luni de la absolvirea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, Secţia "Artele Spectacolului de teatru (regie de teatru)".
În cadrul concursului organizat la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a fost preşedinte al Comisiei de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic, calitate în care i-a acordat soţiei sale calificativul maxim. În 15 august 2007, Maria Diana Diaconu a fost promovată în funcţia de regizor artistic.
Beneficiul