Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promisiunile USL, la momentul adevărului

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 mai 2012 · ·

Indiferent cine va face parte din noul guvern condus de Victor Ponta, acesta va trebui să răspundă unei dileme morale: să-şi asume măsurile de austeritate adoptate de guvernele precedente şi să recunoască în acest fel că nu are alternativă sau să le denunţe şi să se arunce într-o spirală a cheltuielilor populiste. În primele zile de când a fost nominalizat, Ponta s-a întors deja, spăşit, la discuţiile cu FMI.

Citeşte şi Victor Ponta: Guvernul pe care îl propun nu va fi condus de la Palatul Cotroceni. Vezi LISTA COMPLETĂ a noului cabinet

Nu numai moneda naţională a resimţit din plin căderea Guvernului Ungureanu şi nominalizarea lui Victor Ponta în funcţia de prim-ministru, ci şi agenţiile de rating. Luni, Fitch a difuzat un comunicat în care avertizează asupra unor eventuale derapaje populiste ale noului guvern. „Fitch va continua să monitorizeze evoluţiile politice din România, inclusiv alegerile locale de la începutul lunii iunie, care pot avea impact asupra politicilor fiscale şi economice până la alegerile parlamentare şi după, - se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară, care menţionează că USL conduce în sondajele de opinie şi, cel mai probabil, va forma Guvernul şi va conduce ţara până la alegerile din toamnă. „Ratingul României include deja incertitudinile politice legate de alegerile parlamentare din toamnă. Totuşi, creşterea substanţială a politicilor populiste, care ar avea ca efect o deviere semnificativă de la programul de consolidare fiscală, fie înainte, fie după alegeri, ar putea exercita presiuni de retrogradare a ratingului".

Citeşte şi Ponta a început cu stângul. A numit în posturi de miniştri doi incompatibili. Vezi de ce l-a acuzat BNR pe un al treilea

Teama agenţiei este că, din moment ce USL a criticat măsurile de austeritate, Guvernul Ponta ar putea renunţa la planul de consolidare fiscală convenit de Româ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află azi dacă iese din închisoare. Instanța supermă, așteptată să se pronunțe asupra cererii de revizuire în dosarul Gala Bute

HotNews acum 14 minute
Fostul ministru al turismului Elena așteaptă joi ca magistrații de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) să aprobe cererea sa de revizuire a pedepsei formulată în dosarul Gala Bute. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Insta

Consiliul JAI decide astăzi dacă România va intra în Schengen terestru

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, participă, joi, la sesiunea Afaceri Interne a Consiliului JAI, care va loc la Bruxelles, Belgia, unde se va discuta adoptarea deciziei Consiliului de stabilire a datei pentru eliminarea controalelor asu

Instanța supremă ar putea pronunța decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea în dosarul Gala Bute

Ziare.com acum 26 minute
Instanţa supremă ar putea pronunţa, joi, 12 decembrie, decizia privind revizuirea condamnării Elenei Udrea. Pe 12 noiembrie, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a amânat, pentru 12 decembrie, pronunţarea unei decizii pe cererea dep

Premierul Republicii Moldova cere instituirea stării de urgență pentru 60 de zile, din cauza situației energetice a țării

Ziare.com acum 29 minute
Premierul Dorin Recean va merge joi în Parlamentul de la Chişinău pentru a cere instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pe o durată de 60 de zile. Această decizie vine în contextul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina urmează s

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 11 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Prognoza meteo joi, 12 decembrie. Vreme închisă şi precipitaţii uşoare. Unde sunt anunţate ninsori

Adevarul acum o ora
Vremea va fi predominant închisă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi cuprinse între -1 şi 9 grade Celsius şi ninsori slabe în zonele montane.

Meta, TikTok şi Google vor fi obligate să plătească pentru ştiri din Australia. Care va fi taxa pe care giganții tech o vor achita editorilor

Libertatea acum 39 minute
Platformele digitale vor fi obligate să plătească o taxă pentru ştirile australiene, indiferent dacă încheie sau nu noi acorduri cu editorii, împiedicând companii precum Meta să ocolească codul de negociere pentru presă, informează ziarul The Guardi

Washingtonul a anunţat prima retragere israeliană din Liban după încetarea focului

News.ro acum 3 ore
Forţele israeliene au efectuat o "retragere iniţială" dintr-o localitate din sudul Libanului şi au fost înlocuite de soldaţi libanezi, în conformitate cu acordul de încetare a focului dintre Israel şi Hezbollah, a anunţat miercuri Comandamentul cent

Horoscop pentru joi, 12 decembrie 2024! Se anunță o zi cu stări contradictorii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 13 minute
Berbec Ziua este favorabila cumpărăturilor, cadourilor sau discutiilor legate de veniturile tale din activitatea desfasurata la un loc de munca. Vestile despre salarizare sau conditii de munca sunt neplăcute deocamdata, insa ai rabdare si incredere

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

2°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°