După ce a concertat la Braşov, Piteşti şi Reşita, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu ajunge cu turneul intitulat „Flautul de Aur" în Bucureşti, după ce a traversat întreaga ţară. El va concerta astăzi la Sala Radio, acompaniat de pianistul Horia Mihail.
Formula „Flautul de Aur" nu este doar o me-taforă, pentru că mu-zicianul cântă la propriu pe un instrument din aur masiv de 18 carate, creat special pentru el în celebra fabrică Muramatsu din Tokyo. Despre pasiunea pentru acest instrument şi despre drumul său spre performanţă am vorbit şi noi cu marele instrumentist.
„Flaut zămislit/Din os împărătesc/Ademenind harul ceresc/Mi-ai prins sufletul în cerc (...)" Sunt versuri pe care le-aţi dedicat flautului, instrumentul de care v-aţi îndrăgostit. Totuşi aţi început, în copilărie, cu studiul pianului. De ce l-aţi abandonat în favoarea flautului?
Nu a fost un abandon brusc. Am mai studiat pentru încă trei ani pianul, în paralel cu flautul. E greu să te desparţi de pian. Examenele erau atât de dure şi unii dintre profesori atât de urâcioşi, încât ajunsesem să nu mai dorm bine cu săptămâni înainte de înfăţişările obligatorii în faţa comisiilor de verificare. Pentru a nu pierde anii de studiu al muzicii, mama a ales pentru mine flautul, pentru că în clasa a V-a există posi-bilitatea de a opta pentru un instrument de suflat. Recunosc că la acea vârstă îmi doream să cânt la trompetă sau să bat la tobe. Ascultam foarte mult jazz şi eram fascinat de spectaculozitatea acestor instrumente. Numai că trăiam într-un bloc cu foarte multe apartamente şi vecini dragi care abia se obişnuiseră cu pianul. O tobă sau o trompetă ar fi fost cireaşa de pe tort. Intuiţia mamei s-a dovedit a fi perfectă. M-a convins spunându-mi că flau-tul este un instrument solistic şi, în plus, este confecţionat din metale preţioase, ceea ce con-feră o anumită aură nobiliară instrument
