Două noi explozii s-au produs miercuri în clădirea care adăposteşte în special angajaţi străini ai Uniunii Europene şi ai ONU la Kabul, după un atentat sinucigaş al talibanilor soldat cu şase morţi, dintre care cinci trecători afgani, relatează AFP.
Clădirea, Green Village, este situată în apropiere de aeroport dar talibanii au revendicat imediat alte atacuri din capitala afgană, în special asupra unei baze militare a forţei NATO, potrivit lor.
Preşedintele american, Barack Obama, a vizitat miercuri baza aeriană din Bagram, aflată la 50 de kilometri distanţă faţă de Kabul. El a reamintit că negocierile cu talibanii au fost începute deja şi a afirmat că victoria asupra grupării Al-Qaida este "la îndemână". Obama a reînnoit apelul său către talibani pentru ca aceştia să participe la reconcilierea naţională în Afganistan, relatează AFP.
"Ţelul pe care l-am fixat, acela de a învinge Al-Qaida şi de a îi împiedica să se reorganizeze este la îndemâna noastră", a declarat Obama în timpul unui discurs în care s-a adresat compatrioţilor săi, la încheierea unei vizite surpriză de câteva ore în Afganistan unde a semnat un acord strategic, la un an de la eliminarea lui Osama ben Laden.