Premierul desemnat Victor Ponta le-a spus, miercuri, membrilor Consiliul Executiv Naţional (CExN) al PSD, că prima decizie a Guvernului său după învestire va fi să anuleze HG privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.
Hotărârea de guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF din Târgu Mureş, cu programe în limbile maghiară, română şi engleză, a fost aprobată la sfârşitul lunii martie de Cabinetul Ungureanu, constituind totodată una dintre temele moţiunii de cenzură a USL. (M.E.)