Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut în cazul uciderii fostului pastor baptist din Sighişoara şi a soţiei acestuia. Acesta va fi prezentat miercuri Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În urma cercetărilor în cazul uciderii fostului pastor baptist din Sighişoara şi a soţiei acestuia, procurorii au început urmărirea penală împotriva lui Radu Ioan Istrate, din Sighişoara, pentru violare de domiciliu, tâlhărie şi omor deosebit de grav, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, Angela Barbu, citat de Mediafax.
Tânărul a fost reţinut marţi de poliţişti pentru 24 de ore, iar miercuri va fi prezentat Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Potruivit lui Barbu, în urma percheziţiei făcute la locuinţa tânărului de 25 de ani, fără antecedente penale, s-a putut stabili o legătură între învinuit şi victime, fiind găsite bunuri sustrase din casa bătrânilor, haine şi o mică sumă de bani.
Ancheta a fost declanşată după ce Poliţia şi procurorii au fost sesizaţi sâmbătă că într-un imobil din Sighişoara au fost găsite moarte două persoane, fiind vorba despre doi soţi, în vârstă de peste 75 de ani. Soţii au fost găsiţi morţi de către fiica lor, legiştii stabilind că moartea bătrânilor a fost una violentă.