Chiar dacă vede în guvernul său unul "de avarie", încercând astfel să limiteze preventiv inevitabila erodare a USL, Victor Ponta nu va putea, odată instalat la Palatul Victoria, să sară peste câteva scadenţe-cheie. Scadenţe care ard foarte tare.

Căderea guvernului cu numai jumătate de an înaintea alegerilor generale şi la nici trei luni de la învestirea sa nu reprezintă nici pe departe cea mai fericită opţiune pentru România, aşa cum arată ea la ora actuală.

Doar spectrul a două runde de alegeri, în primăvară şi în toamnă, punea deja suficientă presiune pe dezideratul unei administrări cât mai puţin sinuoase a ţării, în contextul, evident pentru toată lumea, al unui climat economic mai mult decât delicat şi sub presiunea respectării unor angajamente internaţionale pe care România şi le-a asumat deja

în plan financiar, dar şi în ceea ce priveşte reforma în justiţie. De unele dintre ele depinde în mare măsură inclusiv aderarea noastră la Schengen.

Pe de altă parte, USL a preluat guvernarea pe căi absolut democratice, iar din acest motiv contează mai degrabă ce urmează de azi înainte, nu ce a fost până în ziua moţiunii. Înainte de toate, însă, aş puncta că pentru Victor Ponta şi echipa sa şase luni de mandat, mai ales în an electoral, pot fi suficiente pentru a strica mult, dar insuficiente pentru a construi ceva durabil. Iar când mai şi alergi cu fantoma erodării pe urmele tale, o panică de bun simţ ar trebui să prindă contur.

Prin urmare, deci, ce va urma?

De când a căzut Cabinetul Ungureanu, atenţia publică s-a concentrat foarte mult în direcţia financiară, mai exact a modului în care fosta Opoziţie, odată ajunsă la putere, va reuşi să onoreze promisele majorări de salarii, de pensii şi altor tipuri de cheltuieli, cu precădere în sfera protecţiei sociale.

Cum deja între declaraţiile făcute de Ponta înainte de a fi desem