Vechile cetăţi sunt atracţii care stârnesc interesul turiştilor.
Turiştii vin în judeţul Arad, într-un tur al cetăţilor. Cetatea de la Şiria, cea de la Şoimoş sau Ineu sunt adevărate atracţii. Însă, toate cele trei au nevoie de bani pentru a fi reabilitate. Primarii acestor localităţi au fost mai puţin preocupaţi de obţinerea unor fonduri europene, cu care cetăţile ar fi fost complet refăcute şi ar fi adus mai mulţi turişti în zonă. Edilii au omis că turismul poate aduce banii de care au atâta nevoie localităţile pe care le conduc.
Cetatea Şiria, locul predării trupelor revoluţionare maghiare de la 1848
Cetatea Şiriei apare menţionată documentar în 1331, când Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, a donat cetatea, împreună cu alte sate, printre care şi Şiria, lui Desideriu Szechy. Dar actul de naştere al cetăţii este situat de istorici cu aproape un veac înainte, după invazia tătară de la 1241. Cea mai importantă fază de dezvoltare a cetăţii a fost sub Iancu de Hunedoara, regent al Ungariei, care a transformat cetatea Şiria într-un important bastion militar. Sub Matia Corvin, regele român al Ungariei, Şiria a devenit un puternic centru de pregătire militară pentru trupele trimise să lupte împotriva armatelor otomane. Cetatea a ajuns apoi în stăpânirea familiei Bathory, de unde a fost scoasă pentru scurt timp de oastea răsculată a ţăranilor lui Gheorghe Doja.
În 1566, cetatea Şiriei a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o până în 1693. Pentru scurte perioade, cetatea a fost teatrul unor lupte grele între turci şi haiduci, în mâna cărora a căzut de mai multe ori. În 1693, după înfrângerea turcilor în faţa Vienei, Şiria a fost cucerită de trupele austriece. Pentru scurt timp, cetatea a devenit garnizoana unei unităţi de cavalerie austriacă, apoi, după 1700, a fost abandonată. La 1784, în timpul răscoalei conduse de Horia, Cloşca şi Cri