Românii au mâncat anul trecut mai puțină carne de pasăre din import, în țară intrând 90.600 tone de astfel de carne, cu 3% mai puțin decât în anul precedent.
Valoarea acestor importuri a ajuns la aproape 115 milioane euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.
Pe de altă parte, au crescut și exporturile de carne de pasăre, care au fost în 2011 de 75.100 tone, în valoare de peste 153 milioane euro, în timp ce în 2010 încasările au fost de numai 81,5 milioane euro, pentru o cantitate de 58.600 tone.
Piaţa industriei avicole din România este estimată la circa un miliard euro, iar consumul intern de carne de pasăre la circa 400.000 tone, peste 85% fiind susţinut din producţia internă, potrivit Uniunii Crescătorilor de Păsări din România.
În UCPR activează peste 200 firme, care deţin 350 ferme, primele 15 mari companii asigurând 60% din producţia de carne de pasăre.