Deşi este un centru universitar cu tradiţie, recunoscut şi prin mari chirurgi care s-au format şi au lucrat în Banat – dr. Aurel Cândea (1884–1935), prof. dr. Ion Mureşan (1898–1983), prof. dr. Constantin Caloghera, abia în anul acesta, în mai, Timişoara va fi gazdă a congresului organizat de Societatea Română de Chirurgie (ediţia XXVI)! Pornind de la această „anomalie“, reporterul încearcă să pătrundă ori măcar să deschidă o cale către culisele – cele adevărate – pregătirii unei manifestări ştiinţifice de o asemenea amploare. Un interviu de Iftimie Nesfântu.
A închis, prin interior, uşa cabinetului, a răspuns la câteva telefoane, amânând răspunsurile „peste 10, peste 15, 20 de minute...“, subliniind în felul acesta şi pentru mine intervalul de timp disponibil pentru interviu. „Viaţa medicală“ fiind principalul partener media al manifestării, îi solicitasem, la telefon, o oră pentru un interviu. „Ce să vă povestesc într-o oră? Despre congres vă pot vorbi în zece minute!“. A virat ca fulgerul şi eventuale răspunsuri la întrebări despre traseul profesional... „Vă trimit pe mail un CV, tot ce doriţi. Nu, nu-mi faceţi fotografii... Am avut un program încărcat, sunt de dimineaţă în sala de operaţie. N-am avut timp nici să mă bărbieresc. Vă trimit eu, lăsaţi-mi o adresă de mail...“ Întrebările mele, aparent banale, sâcâitoare chiar, înghesuite ca o rafală la începutul discuţiei, vizau tocmai astfel de reacţii: profilul unui chirurg pentru care faptele – a se înţelege intervenţiile chirurgicale, cele mai multe în condiţii critice – sunt mai importante decât vorbele. Se ridică şi se îndreaptă spre uşă. Auzise (bănuiesc că a şi recunoscut) paşii, urma o nouă serie de bătăi insistente. Putea să fie o urgenţă, orice... „Dacă e închis înseamnă că nu se lucrează!“, i-a spus ferm, dar cu o căldură imposibil de ascuns, celui care-l căutase cu o problemă ce p
