O cheamă Fea, are trei ani şi 42 de kilograme. Este frumoasă, foarte prietenoasă, lipicioasă chiar. Uneori are privirea unui copil care nu ştie ce să creadă despre ceea ce vede, iar alteori se face că nu aude. În special cînd ceea ce îi spun nu-i convine. De cîteva luni a dobîndit şi o prietenă, Tina, pe care a acceptat-o pe deplin, permiţîndu-i să mănînce din acelaşi castron.
În urmă cu două-trei săptămîni a plecat de-acasă, pare-se, să-şi caute jumătatea. Mi-am dat seama abia spre seară. Vecina de vizavi a văzut-o pe stradă. Dintr-un motiv care-mi scapă, nu a luat-o de zgardă să o aducă în curte. Primul drum l-am făcut la un cabinet veterinar din apropiere ca să cumpăr o lesă. Doctorul mă întreabă: „Ce fel de lesă căutaţi?“. „Pentru un ciobănesc carpatin care a dispărut de acasă“, soseşte răspunsul meu, deşi habar nu aveam ce fel de lesă caut. Seria întrebărilor a continuat: „E fetiţă, are zgardă roşie?“, „Da, da“. Tocmai ce trecuse pe acolo un domn care găsise un cîine ce părea să fie Fea. Nu lăsase nici un număr de telefon. Las eu numărul şi îl iau pe al medicului. Primesc indicii în ce zonă să-i caut. Orbecăi cu maşina, cu avaria pusă, pe străduţe întunecate, încercînd să ţin sub observaţie simultan ambele trotuare. Nimic. A doua zi dis-de-dimineaţă eram în parc la intrarea principală, cu gîndul că va veni cu ea acolo. După o lungă plimbare şi scrutarea oricărui bărbat cu patruped alături, las numărul de telefon gardienilor, după ce îi pun în temă cu ce caut. Merg din nou la cabinetul veterinar. Aflu că domnul pe care îl caut este prezentator într-o televiziune, dar nimeni nu poate spune ce fel de emisiune face. Dau de ştire unei prietene care lucrează în televiziunea respectivă, o rog să afle cine stă în cartier. Nici un rezultat. Se pare că acesta a mai fost la un alt cabinet din apropiere. Dau fuga şi acolo, doar-doar... Nici aici nu lăsase date de
