Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La o fermă din Vîlcea

Publicat in Dilema Veche, miercuri 2 mai 2012 ·

Istorisirea de mai jos îşi are originile la miniferma socrilor mei de la Galicea, Vîlcea. De cîte ori mă gîndesc la animalele de acolo, am zîmbetul larg pe faţă, deoarece oamenii locului – olteni adevăraţi – sînt foarte veseli, şi starea asta de veselie o păstrează şi în modul în care se raportează la animale şi, mai ales, cum le tratează.

În drumul meu spre grădina de zarzavat trec pe lîngă căsuţele construite pentru aceste animale, pe categorii. Mai întîi – pe lîngă o cuşcă mică, sprijinită bine între doi pereţi: acolo sînt şapte iepuri mari şi mîncăcioşi. Tuturor ne sînt simpatici şi ne jucăm cu ei de cîte ori avem timp. Au fost salvaţi de la o viaţă de mizerie la unul dintre vecinii mai neglijenţi. Iniţial, toată lumea îi vedea în tavă, alături de un sos bun de vin şi ierburi aromate. Însă, după ce au apărut primii pui şi s-au mărit, după ce ne-am jucat cu ei, nimeni nu a mai putut să-i vadă altfel decît ca pe nişte animale de casă, aşa că procesul de înmulţire va dura la nesfîrşit. Sper să nu ne invadeze casa şi să nu ne mănînce toţi morcovii şi varza din grădină. Iepurii i-aş încadra în categoria de animal-jucărie.

Următoarea oprire e la un grajd gol, odinioară casă a iepei, mîndria bunicului. Iapa era mare vedetă în sat în perioadă CAP-istă, pentru că bunicul o folosea drept animal-manifest. De cîte ori trecea pe lîngă vreun şef de CAP, iapa primea numele persoanei respective, alături de o înjurătură zdravănă şi un îndemn tovărăşesc să grăbească pasul. Respectivii se mirau de coincidenţa de nume, însă vecinii aveau tot timpul zîmbetul pe buze şi îl salutau mulţumiţi pe bunicul.

Ajungem la coteţul cu porci. Aceştia stau bine-mersi în două încăperi ca într-un apartament la un hotel de cinci stele. Sînt două familii, o familie albă şi leneşă cu cinci pui şi o altă familie roşie, cu urechile mari, vioaie şi cu nasul turtit, în căutare eternă d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum o ora
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 2 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 9 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

ANPC, controale în trenurile de călători, după reclamații privind lipsa aerului condiţionat şi toaletele neigienizate

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Calitatea transportului pe calea ferată a intrat în atenţia comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor, având în vedere numeroasele sesizări referitoare la condiţiile de călătorie, a anunţat, luni,

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

29°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°