Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimb de replici acide între Hollande şi Sarkozy

Publicat in Adevarul, miercuri 2 mai 2012 ·

Dezbaterea televizată foarte aşteptată între socialistul François Hollande şi preşedintele conservator Nicolas Sarkozy, cu patru zile înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, a început miercuri seară, în jurul orei 21.00, cu o dezbatere oratorică asupra noţiunii de "adunare", relatează AFP.

"Vreau să fiu preşedinte al adunării. Francezii se opun unii altora, sunt împărţiţi, eu vreau să îi aduc împreună. Acesta este sensul schimbării pe care am propus-o", a declarat de la bun început François Hollande, desemnat să deschidă dezbaterea.

"Am dovada acestui spirit colectiv: nu a existat niciodată violenţă în timpul mandatului meu de cinci ani", a replicat Nicolas Sarkozy. "Există cei care vorbesc despre adunare şi cei care au făcut-o", a adăugat el.

Apoi, preşedintele în exerciţiu a spus că adversarul său nu poate să îi adune pe oameni deoarece el şi-a lăsat familia să-l atace, într-o comparaţie cu finanţatorul american Madoff sau asimilând unele forme ale mitingurilor sale celor din Germania nazistă sau Spania lui Franco.

"Dle Sarkozy, vă este greu să ajungeţi o victimă", a răspuns Hollande înainte de a spune că el condamnă toate excesele.

Candidatul socialist, pe care sondajele îl arată câştigător al scrutinului de duminică, şi preşedintele-candidat au apărut faţă în faţă la o masă mare.

Această unică dezbatere de două ore şi jumătate este difuzată de zece canale de televiziune şi ar urma să fie urmărită de 20 de milioane de telespectatori.

Candidatul socialist este bine plasat cu 28,6% din voturi în primul tur faţă de 27,2% pentru preşedintele care îşi încheie mandatul. Toate sondajele îi acordă 54% din voturi în al doilea tur, chiar dacă preşedintele în exerciţiu a reuşit să reducă puţin decalajul în ultimele zile, notează Agerpres.

Cei doi coorganizatori, canalul privat de televiziune TF1 ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°