După ce presa americană a anunţat recent că familia ar dori deshumarea lui Whitney Houston, pe motiv că aceasta ar fi fost omorâtă, zilele trecute a fost mare agitaţie la cimitirul unde se odihneşte faimoasa cântăreaţă, în oraşul Newark, SUA. După ce presa americană a anunţat recent că familia ar dori deshumarea lui Whitney Houston, pe motiv că aceasta ar fi fost omorâtă, zilele trecute a fost mare agitaţie la cimitirul unde se odihneşte faimoasa cântăreaţă, în oraşul Newark, SUA.
Jurnaliştii americani de la revista Globe au încercat să se apropie, zilele trecute, de mormântul lui Whitney, dar fără succes. Gărzile de corp şi câteva maşini ale poliţiei împânziseră cimitirul din Newark. Conform ziariştilor, familiei regretatei cântăreţe i s-a împlinit dorinţa ca Whitney să fie deshumată şi trupul să fie din nou autopsiat, sperând astfel că se va dovedi faptul că vedeta a fost asasinată, nu că a murit accidental. Conform procedurii descrise de un apropiat al familiei, sicriul ar fi fost scos din mormânt şi pus pe o masă specială, chiar pe marginea gropii.
Apoi, în prezenţa medicilor şi a unui procuror, s-ar fi prelevat probe şi s-ar fi făcut noi poze, apoi coşciugul ar fi fost băgat la loc. Nimeni nu a dorit să confirme informaţia, cert este că ieri poliţia a afirmat că peste sicriul divei va fi turnat beton, motivând că familiei îi e teamă ca hoţii să nu dezgroape coşciugul şi să fure bijuteriile în valoare de peste 500.000 de dolari cu care a fost îngropată Whitney. De la moartea ei până în prezent, agenţii de pază nu s-au mişcat de lângă mormânt, fiind plătiţi în total cu peste 100.000 de dolari ca să stea acolo zi şi noapte. Conform jurnaliştilor din SUA, dacă într-adevăr s-a efectuat o nouă necropsie, rezultatele ar putea fi făcute publice în maximum o săptămână.