Dacă anunţarea noului guvern a putut cumva să pară precedată de un mare suspans, asta mi se pare că se datorează eforturilor televiziunilor de a mai isteriza ceva. Altfel, atît trecerea moţiunii, cît şi noul guvern au fost însoţite de creşteri minore de trafic pe ziare şi site-uri de ştiri, un indicator care mi se pare excelent pentru cota interesului politic.

Care nici nu avea de ce să spargă recorduri: Ponta a făcut ceea ce constituia cam singura soluţie sigură în situaţia asta, adică evitarea responsabilităţii politice. De aia a prezentat un cabinet de necunoscuţi, tehnocraţi şi, cu foarte puţine excepţii, lideri politici de rang secund.

Este un cabinet care va miza pe cartea “obiectivităţii” şi tehnocraţiei, încercînd să minimizeze costurile puterii, şi care în acelaşi timp va încerca să stoarcă cît mai mult din putere, pentru coaliţie în general şi pentru structurile ei în perspectiva localelor. În acelaşi timp, deja se configureză acordarea unor beneficii publice prudente care să mai compenseze şi ele, la vot, eroziunea puterii.

Cealaltă soluţie ar fi fost ca guvernul Ponta să şi facă ceea ce, deocamdată, doar pretinde că face: să schimbe totul, să aducă “un nou stil”, cinste în locul corupţiei, excelenţă în locul incompetenţei, pe scurt, lumină în locul întunericului. Adică să forjeze tare în cele 6-7 luni şi să mizeze pe rezultatele efective ale guvernării, ale unei administraţii diferite, cu scopuri şi dedicare diferite de cea dinainte.

Acest scenariu idealizant nu prea avea nici o şansă, din 2 mari motive. 1) 6 luni e foarte puţin şi pentru producerea în sine a unor efecte semnificative aduse de schimbări structurale în modul de administrare al treburilor ţării, şi, se înţelege, încă şi mai puţin pentru ca partidul să beneficieze de noua imagine.

Şi 2), nu exista nici un motiv pentru asemenea eroism, pentru că pur şi simplu nu