Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În două săptămâni ar trebui dată în folosinţă autostrada Bucureşti-Ploieşti. Numai dacă ar cădea asfaltul din cer vom putea circula pe ea

Publicat in Antena 3, miercuri 2 mai 2012 ·

Autostrada Bucureşti-Ploieşti este un mare şantier, dar constructorii promit că va fi gata în două săptămâni. Nici ministrul interimar al Transporturilor nu mai crede însă că se va putea circula pe ea la termen. Alexandru Nazare a primit promisiuni şi de la constructorii autostrăzii Deva-Orăştie. Aceştia susţin că vor termina lucrarea înainte de termen, în octombrie.

Kilometri întregi din autostrada care ar fi trebuit să lege Ploieştiul de Capitală sunt şi acum neasfaltaţi. Degeaba şi-au trimis regii asfaltului toţi muncitorii în teren.

La podul peste râul Prahova, lucrările nu sunt nici la jumătate.

Şefii de şantier insistă totuşi că vor termina lucrarea în termen. Cu o condiţie însă: să nu plouă.

Construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a început în 2007 şi ar fi trebuit să fie gata doi ani mai târziu. A costat statul român aproape jumătate de miliard de euro.

În privinţa autostrăzii care leagă Deva de Orăştie, ministrul interimar al transporturilor este optimist. Constructorul susţine că lucrarea va fi gata înainte de termen.

Tronsonul Deva-Orăştie are 32,5 km şi costă aproape 180 de milioane de euro, din care contribuţia guvernului este de 70 de milioane de euro. Dacă se va depăşi graficul, se va pierde finanţarea europană.

Autostrada Bucureşti-Ploieşti este un mare şantier, dar constructorii promit că va fi gata în două săptămâni. Nici ministrul interimar al Transporturilor nu mai crede însă că se va putea circula pe ea la termen. Alexandru Nazare a primit promisiuni şi de la constructorii autostrăzii Deva-Orăştie. Aceştia susţin că vor termina lucrarea înainte de termen, în octombrie.

Kilometri întregi din autostrada care ar fi trebuit să lege Ploieştiul de Capitală sunt şi acum neasfaltaţi. Degeaba şi-au trimis regii asfaltului

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum o ora
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 3 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 4 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 42 minute
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum 3 ore
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 2 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 5 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°