Bulgaria, ţara cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, a hotărât să crească veniturile populaţiei într-un ritm de 10 euro anual. Guvernul a explicat că măsura este justificată de o creştere a productivităţii.
În pofida problemelor tot mai grave cu deficitul bugetar, cu un an înainte de alegerile parlamentare, Guvernul condus de Boiko Borisov a majorat cu 7% salariul minim, de la 270 la 290 de leva - echivalentul a 149 de euro. Ministrul pentru Problemele Sociale, Totiu Mladenov, a anunţat că în următorii trei ani venitul minim va fi indexat anual tot cu 10 euro. El a mai spus că acest salariu a crescut cu 21% în ultimele opt luni. Vor putea fi majorate şi celelalte salarii, la baza creşterii aşteptate a productivităţii muncii. Ministrul a anunţat că acest indicator a crescut în 2010 cu 5,5%, iar în 2011 cu 6,2%. Mladenov a declarat că ultima creştere a salariului minim nu va duce la majorarea taxelor medicale care sunt legate prin lege de aceşti indicatori. Ministerul Sănătăţii a iniţiat deja un amendament la legea respectivă care va fi votată în regim de urgenţă. Scopul Guvernului Borisov este să fie înlăturate toate piedicile pentru majorarea celor mai mici salarii.
KNSB, Confederaţia sindicatelor independente, a salutat decizia Guvernului, însă a anunţat că pe toată durata tranziţiei, cu excepţia perioadei 2006-2008, salariul minim s-a situat sub limita oficială a sărăciei. La Congresul confederaţiei sindicale, care a început miercuri, ministrul de Finanţe, Simeon Djankov, a fost huiduit.
Salariile şi pensiile în Bulgaria sunt cele mai mici din UE. După 2009, pensiile nu au fost indexate, în pofida inflaţiei de peste 12%. Pensia maximă a fost limitată la echivalentul a 360 de euro.
Bulgaria, ţara cu cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, a hotărât să crească veniturile populaţiei într-un ritm de 10 euro anu