Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un guvern de sacrificiu

Publicat in Arges Online, miercuri 2 mai 2012 ·

Cam așa mi s-a părut că arată lista noului guvern prezentată de către premierul desemnat Victor Ponta. Ca o listă de oameni care știu, cei mai mulți dintre ei, că au la dispoziție doar 6 luni ca să își facă treaba, după care, indiferent de rezultatul alegerilor, își vor face bagajele.Așa se explică, probabil, de ce din acest guvern lipsesc grei de genul Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Radu Rușanu și alții asemenea lor, care știu cât de greu va fi să guverneze pe bugetul altora și pe înțelegerile cu organismele internaționale făcute de guvernările anterioare. Plus că nu va fi simplu nici cu satisfacerea așteptărilor populare pe care fosta, de-acum, opoziție, le-a exacerbat. Oamenii, bucuroși că au scăpat de PDL, vor salarii mărite, vor pensii mai mari, vor locuri de muncă și vor totul cât mai repede. Vor avea, însă, o mare și neplăcută surpriză, pentru că deja se conturează o amânare la reîntregirea salariilor bugetarilor, promisă de guvernul MRU până în iunie, și despre care Ponta spune că se face până în noiembrie. Este doar începutul unui mandat care se anunță interesant, dar și periculos pentru toată lumea. Interesant, pentru că avem oameni puși în locuri neobișnuite pentru ei, cum ar fi Andrei Marga la externe, dar și periculos, pentru că avem cel puțin un domeniu sensibil, Educația, încredințat unei personalități care, deși profesionistă în domeniu, n-a mai lucrat în ministerele respective. În ceea ce privește Argeșul, rămâne cum am stabilit: un singur ministru care să aibă legătură cu noi, și aceea destul de firavă, pentru că Mircea Diaconu n-a fost pus la Cultură pentru că este senator de Argeș, ci pentru că este un actor valoros, a fost un administrator bun de teatru și a combătut foarte vehement în faza televizată a opoziției. Că despre Daniel Constantin nu putem spune decât că este originar din Pitești, și-atât, el fiind pus ministru pentru că a

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 57 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 59 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°