Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Creşterea cursului ar putea avea fundamente macro, dar momentan pare o reacţie la politic

Publicat in Romania Libera, miercuri 2 mai 2012 ·

Creşterea cursului de schimb pare o reacţie de mică amploare la evoluţiile politice din ultimele zile, dar nu este exclus ca noul nivel să reflecte şi o modificare a fundamentelor macroeconomice, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că miercuri cotaţiile s-au stabilizat singure, potrivit Mediafax.

"Cursul de schimb pare deocamdată o reacţie (...) dar şi aici nu ne dăm seama dacă nu cumva, după o perioadă de trei ani, fundamentele duc la o anumită mişcare a acestei zone. Avem trei ani în care diferenţialul de inflaţie a fost în defavoarea noastră. În patru luni avem două schimbări de guvern, o lună de manifestaţii şi proteste sociale, o iarnă destul de grea. Să nu trecem cu vederea nici aceste lucruri pe care nu aveam cum să le prevedem în toamna anului trecut. S-ar putea să fie mişcări generate de o cobinaţie de factori", a afirmat şeful băncii centrale.

Isărescu a ţinut să precizeze că nu se poate vorbi de o depreciere de amploare a cursului.

"Azi am văzut o stabilizare de la sine, chiar dacă a fost depăşită acea barieră psihologică de 4,4 lei/euro, despre care de care se tot vorbeşte în presă", a adăugat guvernatorul BNR.

El apreciază că evoluţia cursului nu va avea un impact important asupra inflaţiei.

Este pentru a doua oară în ultimele luni când guvernatorul BNR vorbeşte despre o depreciere a leului pe baza fundamentelor macroeconomice.

Această ultimă declaraţie sugerează chiar că banca centrală ar putea fi confortabilă cu noul nivel al cotaţiilor.

După căderea Cabinetului Ungureanu, cotaţiile monedei euro pe piaţa locală au atins valori maxime istorice atât vineri, cât şi în şedinţa de luni. În aceste două şedinţe cursul a urcat de la 4,3750 lei/euro la 4,4150 lei/euro, o creştere de aproximativ 1%.

Referinţa publicată de BNR a atins miercuri un nou maxim istoric, de 4,4168 lei/euro, în creştere

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 5 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 7 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 6 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Nadal, inclus în echipa Spaniei pentru finala Cupei Davis

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal a fost inclus în echipa Spaniei pentru optimile de finală ale Cupei Davis din noiembrie, informează BBC Sport. Fostul lider mondial, în vârstă de 38 de ani, se alătură numărului trei mondial, Carlos Alcaraz, lui Roberto Bautista Agut, P

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°