Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Numirea lui Florin Georgescu la Finanţe este o garanţie că nu vor exista derapaje. Gândul a transmis LIVE TEXT

Publicat in Gandul, miercuri 2 mai 2012 ·

Consiliul de Administraţie al BNR a decis miercuri să menţină rata de politică monetară la 5,25% pe an, oprind seria de reduceri consecutive de dobândă începută în noiembrie anul trecut, poziţie anticipată de analişti după căderea Guvernului Ungureanu.

Banca centrală a redus dobânda cheie cu un punct procentual la cele patru şedinţe CA care au avut loc în perioada noiembrie 2011 - martie 2012, iar rata este acum la un minim istoric.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susţine începând cu ora 15:30 un briefing de presă în care va explica decizia CA al BNR de astăzi.

Cele mai importante declaraţii

- CA al BNR a analizat şi a aprobat raportul trimestrial asupra inflaţiei

- creşterea medie a preţurilor a fost de 4,5 procente

- perspectivele pe termen scurt ale inflaţiei sunt legate de apetitul pentru risc al investitorilor

- raportul trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat în data de 8 mai

- următoarea şedinţă va avea loc în data de 27 iunie

- din punct de vedere al evoluţiei inflaţiei probabil că mai există câmp la reducerea ratei de dobândă de politică monetară

- după câte vedeţi însă condiţiile interne şi externe sunt aşa cum sunt

- suntem într-un context european extrem de delicat, cu o adevărată restructurare la nivel bancar

- dacă adăugăm şi evoluţiile electorale şi politice interne am pus capăt politicii de reducere a dobânzii de politică monetară

- continuarea angajamentelor cu FMI, CE şi alte instituţii este crucială în deciziile pe care le vom lua

- deocamdată este o reacţie, dar după o perioadă de trei ani în care cursul a variat nu cumva fundamentele duc la o anumită mişcare a acestei zone

- ţin să vă amintesc că avem trei ani în care diferenţialul de inflaţie în regiune a fost în defavoarea noastră

- în patru luni de zile am avut două schimbări de guvern,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANUNȚUL despre aderarea la Schengen. Ciolacu: După 13 ani, România va reuși o aderare COMPLETĂ la Schengen

Gandul acum 33 minute
Vineri dimineață, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de omologul său ungar, Viktor Orbán, la sediul Guvernului de la Budapesta. Discuțiile celor doi vor atinge și subiectul procesului de integrare deplină a României în Spațiul Schengen. UPDATE M

Condițiile prin care persoanele asigurate beneficiază de servicii de prevenție şi monitorizare a bolilor grave. Anunțul CNAS

Ziare.com acum o ora
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, 22 noiembrie Casa Naţională de Asigurări de Săn

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a călători în China

Wall-Street.ro acum 43 minute
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beiji

Atenție arădeni: Sunt transmise mesaje false în numele ANAF

Arad24.net acum 48 minute
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re. Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

UPDATE - Un avion Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara a fost direcţionat la Cluj-Napoca, din cauza vântului /

News.ro acum 2 ore
Avonul Tarom care ar fi trebuit să aterizeze la Timişoara vineri, la ora 8.40, a fost direcţionat la Cluj-Napoca, comandantul luând această decizie din cauza vântului puternic de pe Aeroportul Timişoara. Aeronava va ajunge totuşi la Tmişoara în juru

Bernadette Szocs s-a calificat în semifinale la Turneul Campioanelor şi va fi medaliată în competiţia starurilor din tenisul de masă mondial

News.ro acum o ora
Bernadette Szocs s-a calificat, vineri, în semifinalele WTT Finals, competiţie care are loc la Fukuoka. Aflată la a doua participare consecutivă la WTT Finals, tricolora a reuşit să-şi asigure odată cu calificarea şi medalia de bronz, o performanţă

Alegeri prezidențiale 2024. Ordinea candidaților pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
La primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 din 24 noiembrie, pe buletinele de vot vor apărea 14 candidați, dar unul dintre ei – Ludovic Orban – a anunțat luni că se retrage și o susține pe Elena Lasconi. Pe buletinul de vot, cei 14 candidați la

Vreme severă în România: cod roșu de viscol în mai multe județe. Cum arată lista

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi Cod galben de vreme severă, valabile în peste jumătate din ţară, până sâmbătă seara. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, între

De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană

Adevarul acum o ora
Pentru cei care au înțeles pericolul PSD și pericolul blatului PSD-AUR opțiunea nu poate fi decât una singură: Nicolae Ciucă. A vota pentru o persoană nepregătită, în condiții de război în ascensiune la graniță, sau pentru a evita ascensiunea unui e

Zeci de localități din Timiș, fără curent din cauza vântului. Peste 11.000 de oameni sunt afectați

Libertatea acum 36 minute
Din pricina vântului puternic care a suflat în dimineața zilei de vineri, 22 noiembrie, 33 de localități din județul Timiș au rămas fără curent electric. Mai bine de 11.600 de consumatori sunt afectați, conform News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°