Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Cosmin Moţi recunoaşte că nu s-a lăsat niciodată de viciu: "Fumez 7-8 ţigări pe zi!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 2 mai 2012 ·

Într-un interviu cu cărţile pe masă, Moţi spune că nu va renunţa la fumat pînă cînd nu-i va fi afectată sănătatea, povesteşte cum l-a amendat Andone în urma unui "roşu" luat degeaba şi dezvălui cum îşi urmăreşte pe teren adversarii care-l supără

- Cosmin, ce ţi-a dăruit şi ce ţi-a luat fotbalul?

- Mă bucur că m-am apucat şi că m-am ţinut de fotbal, nu mi-am dorit să fac altceva, pentru că nu am nici un talent la desen, muzică sau dans. Fotbalul mi-a dăruit multe lucruri frumoase, un exemplu e că am stat în China timp de două săptămîni şi am putut vedea o civilizaţie impresionantă. Partea mai puţin bună e că petrec destul de puţin timp cu familia, fiind mai mereu în cantonament, plus că ne mai şi înjură adversarii pe stradă.

- Că ai adus vorba de familie, cum de nu te-am văzut prin tabloide în compania mai multor fete?

- Nu e cazul la mine, sînt un tip statornic. Am o prietenă de 6 ani de zile şi mă bucur că e alături de mine.

"Dacă beau o bere, înseamnă că-s alcoolic?"

- Cum e cu mitul că fumezi mult şi uneori consumi şi alcool?

- Dacă mergi la un restaurant şi bei un pahar cu vin, o bere, nu înseamnă că eşti alcoolic. Fumez, nu mă ascund de nimeni, dar nu poate spune nimeni că am o viaţă sportivă dezordonată. Să vină cineva să spună dacă l-a văzut pe Moţi beat vreodată!

- Care a fost pactul cu Ioan Andone în privinţa fumatului?

- Anul trecut am convenit cu dînsul să mai răresc ţigările. Cînd intram în cantonament la Săftica, nea Ando îmi lua pachetele şi îmi dădea două ţigări pe zi. P-alea le fumam, atît. Acum nu fumez două ţigări pe zi, dar nici 3 pachete cît au zis unii, ci cam 7-8 pe zi.

- Dar nu-ţi afectează randamentul?

- Dacă aş simţi că fumatul mă afectează vreun pic, în secunda următoare m-aş lăsa. Să înţeleagă lumea: nu sînt disperat după fumat, e doar un viciu.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 36 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 19 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 29 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°