Tineri artişti aflaţi în plină ascensiune, premianţi ai ultimelor ediţii ale Concursului Internaţional de Canto „Maeştrii Artei Lirice”, susţin joi, 3 mai, la Sala Studio a Operei Naţionale Bucureşti un recital special, alcătuit din arii şi duete celebre. Astfel, mezzo – sopranele Maria Jinga şi Emanuela Pascu, soprana Veronica Anuşca, baritonul Jean Krisof Bouton şi tenorii Igor Ţurcan şi James Lee, acompaniaţi de pianiştii Liana Mareş şi Mihai Murariu vor interpreta pagini cunoscute din opere ale compozitorilor: Gaetano Donizetti, Jules Massenet, Giuseppe Verdi, Vincenzo Bellini, Giacomo Puccini, Gioachino Rossini şi Gian Carlo Menotti. Prezentatorul evenimentului va fi criticul muzical Costin Popa, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.
Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii Artei Lirice” a devenit deja un eveniment de tradiţie al Operei Naţionale Bucureşti, anul acesta înregistrându-se cea de-a patra ediţie. Fiecare ediţie este dedicată unui mare artist al scenei lirice bucureştene, până acum, cele patru fiind dedicate pe rând soliştilor Magda Ianculescu, Arta Florescu, Petre Ştefănescu Goangă şi Valentin Teodorian.
Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, la clasa maestrei Georgeta Stoleriu, mezzo-soprana Maria Jinga este angajată din anul 2006 a Operei Naţionale Bucureşti. În 2010, la Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii Artei Lirice” – „Arta Florescu”, ea a obţinut Premiul I şi Premiul Special al revistei „Melos”. Maria Jinga a debutat la Opera Naţională Bucureşti în 2005 în Rosina din „Il Barbiere di Siviglia” de Gioachino Rossini. Repertoriul său conţine roluri precum Angelina din „La Cenerentola” de acelaşi compozitor, Dorabella din „Cosi fan tutte” de Wolfgang Amadeus Mozart, Dido din „Dido şi Aeneas” de Henry Purcell, Spiridon din „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu, Olga din „Evgheni Oneghin” d