Nu demult, m-a amuzat să descopăr nedumerirea unui tînăr, exprimată faţă de nişte oameni mai în vîrstă: „Voi cum reuşeaţi să vă întîlniţi în oraş pe vremea cînd nu erau telefoane mobile?“. Chiar aşa. Cum?
Mi-am adus aminte că, atunci cînd au apărut calculatoarele electronice (cele de buzunar cu care se făceau calcule de bază), mulţi s-au temut că, de vreme ce noul instrument, care era deja la îndemîna oricui, dădea rezultate instantanee, nimeni nu va mai învăţa tabla înmulţirii sau a împărţirii; că noile generaţii se vor înstrăina chiar şi de elementara logică a unei înmulţiri, că nu vor mai şti să gîndească nimic cu propriul cap şi că vor deveni complet dependenţi de tehnologie. Problema apare de fiecare dată cînd se inventează noi aparate menite să simplifice viaţa omului. Unele obiceiuri devin desuete, unele abilităţi par să nu mai fie neapărat necesare, dar e evident că nimănui nu-i strică să ştie cum se fac înmulţirile sau împărţirile, cu pixul, pe hîrtie. În general, indivizii care devin total dependenţi de tehnologie şi-şi pierd în prea mare măsură simţul realităţii şi instinctele naturale pot fi puşi în situaţii imposibile, mai ales că, uneori, aparatele se mai strică sau funcţionează prost.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorAm fost încîntat să citesc zilele trecute articolul dlui Vintilă Mihăilescu despre cultul GPS-ului. Şi mi-am adus aminte de povestea unui prieten care, în Austria fiind şi luîndu-se după indicaţiile GPS-ului, a ajuns cu maşina pe nişte alei foarte înguste, ce nu păreau destinate automobilelor. S-a mirat puţin, dar a continuat să respecte comenzile aparatului de pe bord, pînă cînd s-a trezit pe peronul unei gări. Cu maşina. Oamenii de pe peron îl priveau uluiţi. El, la rîndu-i, nu înţelegea nimic. În cele din urmă, şi-a amintit că în ziua precedentă setase aparatul pe
