Din ce în ce mai des, meseria de poliţist este folosită de indivizi fără scrupule, dar cu mult tupeu, pentru a stoarce bani de la credulii care au încălcat legea. Un asemenea personaj, care şi-a făcut un renume printre cei aflaţi la anaghie, cu un picior în puşcărie, a fost înfundat de procurorii Parchetului Bucureşti. De după gratii, Mihai Beianu, escrocul nu foarte inventiv, aşteaptă ca judecătorii să-i dea sentinţa. Din ce în ce mai des, meseria de poliţist este folosită de indivizi fără scrupule, dar cu mult tupeu, pentru a stoarce bani de la credulii care au încălcat legea. Un asemenea personaj, care şi-a făcut un renume printre cei aflaţi la anaghie, cu un picior în puşcărie, a fost înfundat de procurorii Parchetului Bucureşti. De după gratii, Mihai Beianu, escrocul nu foarte inventiv, aşteaptă ca judecătorii să-i dea sentinţa.
Aflat în "foame" de bani, într-o perioadă în care cuvântul "criză" este pe buzele tuturor, Beianu s-a gândit că poate să pună pe picioare o afacere, fireşte ilegală, care să îl scoată din marasmul financiar. A dat sfoară-n ţară că ar lucra în Poliţie şi că relaţiile lui sus-puse de la Insitutul de Medicină Legală "Mina Minovici" (IML), de la Parchetul General şi cele de la Poliţia Rutieră i-ar putea scăpa pe mulţi de necazuri şi, mai important, de dosare penale. Totul, fireşte, cu un preţ...Cum, pe căi oculte, anunţul a fost lansat, clienţii dornici să-şi cureţe petele din cazier şi să-şi albească dosarele deschise la Poliţie şi Parchet au început să-i bată la uşă. În funcţie de durerea omului, falsul poliţist le cerea "petenţilor" între 850 de euro şi 1.200 de euro, taxă de rezolvare a problemei. De bună credinţă, respectivii aflaţi deja în afara legii şi chiar cu un picior în puşcărie au riscat, s-au scobit în buzunare şi au achitat şpaga care le asigura, vezi Doamne!, aranjarea dosarelor penale împotmolite, chipurile pe la IML, p