Administraţiile bucureştene sunt principalele vinovate de haosul urbanistic al oraşului, potrivit unui studiu comandat chiar de primărie.
Primăria Capitalei a comandat un studiu pentru a vedea cum s-a dezvoltat Bucureştiul din punct urbanistic, în ultimii 20 de ani. Astfel, în cadrul studiului au fost analizate documentaţiile de urbanism aprobate în ultimii zece ani de autorităţile locale bucureştene.
Mii de derogări de la PUG
Potrivit datelor prezentate în studiu, între anii 2005 şi 2011, pentru care au fost disponibile informaţii complete, au fost aprobate un număr de 511 de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ-uri) de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi 2.383 de Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD-uri) de către consiliile locale, acte care au schimbat radical faţa Capitalei.
Aceste documentaţii de urbanism au urmărit, în principal, schimbarea destinaţiilor terenurilor (diminuarea suprafeţelor plantate, schimbarea încadrării funcţionale), creşterea densităţii construirii, anularea prevederilor urbanistice referitoare la funcţiuni de utilitate publică şi construirea în fostul teritoriu extravilan.
Autorii studiului „Audit al dezvoltării urbane în Bucureşti 1990-2010. Definirea unor direcţii de dezvoltare din perspectiva medierii interesului public cu cel privat” afirmă că acesta nu „este o investigaţie a modului în care autorităţile publice, elaboratorii de documentaţii tehnice, sau iniţiatorii de proiecte au respectat sau nu legea”. Astfel, studiul a urmărit „o analiză a modului de avizare şi aprobare-autorizare în urbanism şi construcţii pentru a putea determina care au fost slăbiciunile generale ale sistemului în ceea ce priveşte raportul între interesul public şi cel privat”.
Legea, încălcată şi de autorităţi
Conform celor care au realizat analiza „se poate trage concluzia că multe dintr