Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Secretul incredibil al unei mame singure: cum a reuşit să strângă milioane de euro lucrând doar câteva ore pe noapte

Publicat in Adevarul, miercuri 2 mai 2012 ·

Natalia Oliveros, o femeie în vârstă de 44 de ani din Statele Unite, duce o viaţă dublă, pentru a-şi putea creşte copilul şi pentru a strânge bani. Datorită meseriei sale, aceasta a reuşit să câştige milioane de dolari şi este fericită cu viaţa pe care o duce.

Ziua, americanca este mama unui băieţel de 10 ani, iar noaptea devine star în filmele pentru adulţi, având numele de scenă de Savanna Sampson. Femeia a reuşit chiar să câştige şi două premii datorită rolurilor din filme, aceste distincţii fin echivalentele Oscarurilor, notează ABC News.

Citiţi şi:

Obsedaţi de sex. Care sunt cele mai populare platforme porno de pe internet

Ce nu ştiai despre femei şi despre sex

Partea întunecată a industriei porno: cum pot îndura actriţele acte sexuale foarte dure

Natalia a mărturisit că este fericită cu meseria sa, datorită căreia trăieşte în lux şi adaugă că simte că s-a născut pentru a face acest lucru, dar îi este teamă de reacţia fiului ei atunci când acesta va afla cu ce se ocupă ea. Americanca spune că primul ei film a fost realizat pentru tatăl fiului ei, de care a divorţat între timp.

Click pe imagini pentru fotogalerie

Sub numele de Savanna Sampson, femeia a realizat peste 80 de filme porno, iar banii obţinuţi i-a investit în alte afaceri. A reuşit să înfiinţeze o companie producătoare de vinuri, pentru care a primit laude din partea unuia dintre cei mai importanţi specialişti din lume.

Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 56 minute
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 12 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Bursucu revine pe micile ecrane! Cu ce post TV a semnat fostul prezentator de la Kanal D

Cancan acum 2 ore
Surpriză în televiziune! Bursucu revine pe micile ecrane după o pauză de mai bine de jumătate de an. Prezentatorul și-a dat demisia de la Kanal D la începutul lui 2025, iar de atunci s-a preocupat doar de propriul podcast. Ei bine, acum va putea fi

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum o ora
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
Iasi
acum

17°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°