Cele două clădiri se numără printre cele mai reprezentative imobile ridicate în perioada Imperiului.
La intersecţia străzii Moţilor cu Petru Maior se află fostul Palat al Prefecturii Comitatului Cluj, care adăposteşte azi sediul central al Primăriei clujene, precum şi Consiliul Local. Întrucât este situată la intersecţia a două străzi, clădirea creionează forma unui „L", cu două aripi care se înscriu în aliniamentul străzilor amintite.
Ea poartă „semnătura" arhitect budapestan, Ignác Alpár, şi a fost construită între anii 1896-1897.
Decoraţia faţadelor şi al interioarelor aparţine stilului eclectic, dominat de elemente neo-baroce. Aripa reprezentativă a palatului o constituie latura scurtă a „L" ului, cu o lungime de 47,06 metri, situată pe strada Moţilor. În această aripă era intrarea principală a palatului, care permite accesul în holul central, din care pleacă scara de onoare, spre etajele ce adăposteau birourile înalţilor funcţionari. În aripa mai lungă - de 71,56 m - aflată pe strada Petru Maior, se aflau birourile mai modeste ale funcţionarilor instituţiei.
În unghiul drept format de cele două aripi a fost construit un turn, menit a sublinia importanţa clădirii şi a „locatarilor" ei.
De asemenea, laturile delimitau două curţi interioare, separate de corpul scării de onoare.
Diametral opusă actualei Primării, se află o clădire „contemporană" cu Palatul Prefecturii Comitatului Cluj. În vremea respectivă, clădirea a fost sediul băncii austriaco-maghiare, iar astăzi este sediul Rectoratului Universităţii Tehnice din Cluj Napoca.
Palatul de pe Uliţa Lupului
Tot în apropierea Pieţei Unirii se mai află Palatul Teleki. Situat pe strada Mihail Kogălniceanu, cunoscută în Evul Mediu drept Uliţa Lupului, Palatul Teleki este un monument de arhitectură laică clujeană. Contele Adam Teleki I (1703-1763), deţinea, pe Uliţa Lu