Un tânăr eminent declara la un post tv că ”el nu are răbdare să aştepte ceva sau pe cineva”, că a aştepta pe cineva care întârzie la o întânire este inacceptabilă pentru el. Nerăbdarea ar putea fi o calitate uneori, dar – în cele mai multe împrejurări – ea poate deveni un defect şi o plasă de păiajen sau o capcană. Nerăbdarea stimulează mintea noastră negativă, iar mintea care gândeşte negativ creează agitaţie.

Ce-i nerăbdarea, ce altceva decât un exces de agitaţie interioară, în lăuntrul căreia omul gândeşte câte-n lună şi-n stele? Mintea agitată se lamentează, se îngrijorează, respinge eroarea, greşeala altui om, uneori se înfricoşează, ca atunci când părinţii îşi aşteaptă copiii să vină acasă, este noapte, se face tot mai târziu, iar minţile părinţilor se agită; ”Dacă a avut un accident? Dacă i s-a întâmplat ceva rău? Dacă... şi iarăşi dacă...”, asta-i cheia minţii negative, neliniştite şi nerăbdătoare. Răbdarea presupune pace interioară. Părintele, care-şi aşteaptă copilul ”întârziat” în pace, gândeşte că acesta se simte fericit, e-n compania prietenilor, fericirea copilului e ceea ce îi doreşte şi el...Răbadarea-i pozitivă, nerăbadarea-i înşelătoare, ea e un alt fel de a spune că aşteaptăm mental să se întâmple ceva rău, ceva nedorit. Teamă, îndoială, iritare, judecată, mânie, neacceptare, angoasă; iată doar câteva dintre trăsăturile nerăbdării!

Unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le putem face pentru noi înşine şi nu uneori, ci cât mai des cu putiinţă, poate chiar ca pe un exerciţiu mental şi emoţional zilnic, este acela de a ne educa răbdarea. Femeia care-şi aşteaptă soţul la o anumită oră, soţul care-şi aşteaptă soţia să se îmbrace pentru o petrecere, prietenul aşteptat la o întâlnire, cel ce aşteaptă la ghişeu, unde s-a înfiinţat o coadă sănătoasă; iată doar o măruntă parte dintre situaţiile de viaţă care ne cer să ne desăvârşim răbd