Ultimii ani ne-au obişnuit deja cu interpretări, pe zi ce trece tot mai hazardate, uneori chiar hazlii. În contextul în care Victor Ponta, primul ministru desemnat, abia îşi încheiase anunţarea listei membrilor propuşi ai cabinetului său, mi-a fost dat să aud o interpretare cel puţin forţată, dacă nu chiar răuvoitoare.
Acest guvern, încă nevalidat, nici măcar anunţat în mod oficial membrilor Parlamentului României, acest guvern care în acel moment nu avea nici măcar acordul organismelor de conducere ale partidelor ce constituie Uniunea Social Liberală, acest guvern a cărui susţinere nu a fost încă discutată cu partidele din fostul arc guvernamental, această listă de persoane, altfel spus, pe care
Victor Ponta intenţionează să o prezinte Parlamentului României pentru aprobare, a fost deja catalogat drept un guvern ilegitim.
Argumentul ţinea de faptul că viitorul guvern Ponta nu este rezultatul direct şi imediat al unui vot popular, ci numai rezultatul unei presupuse noi majorităţi parlamentare. Elementul de comparaţie îl reprezentau succesivele guverne Boc, constituite, de fapt, la capătul unei migraţii masive, prin alunecarea unui număr mare de parlamentari de la partidele în numele cărora fuseseră aleşi, către UNPR. Aici apare problema. Senzaţia pe care eu am avut-o ascultând această interpretare a fost aceea că mă găsesc în faţa unui exerciţiu profesionist al relei voinţe, dacă nu mai rău decât atât, în faţa unei operaţiuni deliberate de dezinformare. Mi se pare cel puţin hazardată compararea unei proceduri pentru care România poate solicita omologarea, cum este aceea a constituirii unui masiv grup parlamentar fără existenţa unui precedent electoral, cu o simplă şi banală (între limite democratice standard) schimbare de guvern la capătul unei moţiuni de cenzură izbutite.
Dacă am convenit că este vorba despre o biată rea voinţ
