Prostituţia. La fel de veche ca umanitatea. Cea care ia naştere din îmbinarea a două instincte fundamentale: voinţa de a trăi şi nevoia de reproducere. Un produs atât al sălbăticiei cât şi al civilizaţiei. Ce părere aveau romanii despre utilizarea trupului ca bun economic? în general, sexul, erotismul şi prostituţia erau tratate cu puţine menajamente în lumea romană, mai ales dacă aruncăm o privire prin satirele lui Iuvenal sau Martial.

Poemele lui Ovidiu din Ars Amatoria poate că au trezit dezaprobarea cititorilor căci se concentrează pe plăcerea pasivă, considerată inferioară. Numeroasele reprezentări iconografice cu conţinut sexual (falusuri sau scene explicite) ca de pildă cele din bordelurile de la Pompeii, dar şi cele din locuinţele private, sugerează faptul că prostituţia şi sexul erau o realitate curentă în lumea romană.

Prostituatele nu erau bine văzute pentru că se întreţineau folosindu-se de propriul trup – de unde şi termenul de “meretrix”. Nici ocupaţiile de actriţă, dansatoare sau muziciană nu scăpau de stigmatul social, dar măcar scăpau de formalităţile legale pe care trebuiau să le suporte curtezanele. Din cauza poziţiei în societate, nu aveau voie să poarte veşmântul tradiţional al femeii romane, stola. împăratul Tiberius restricţionează accesul la această îndeletnicire interzicând-o femeilor înrudite cu ordinul ecvestru sau senatorial. Alte restricţii includeau imposibilitatea participării la spectacole publice, a invocării violului sau a beneficiului de moştenire.

Cu toate acestea autorităţile recunoşteau necesitatea prostituţiei pentru menţinerea ordinii sociale şi chiar emiteau în primul secol monede speciale numite “spintria” cu care cetăţenii să plătească serviciile sexuale, pentru ca instinctul să fie tuturor satisfăcut. Edilii păstrau un registru al prostituatelor numit “vectigal meretricium” pentru a ţine evidenţa taxelor