3 mai, Ziua Presei. O fi ceva de sarbatorit in Romania? Nu cred. Nu cred ca exista jurnalist onest care sa fie cat de cat multumit de starea deplorabila in care a ajuns presa romaneasca.
Cu exceptia zonei online, care inca rezista, pentru ca are un impact mai redus, proportional cu penetrarea scazuta a Internetului, restul presei romanesti este aproape integral presa de partid nedeclarata oficial ca atare.
Poti numara pe degetele de la o mana publicatiile si televiziunile are isi pastreaza macar o aparenta de onorabilitate si impartialitate.
Este mai rau decat in timpul guvernarii Nastase, perioada post 1989 considerata cea mai grea pentru libertatea presei. Pe vremea aceea, ofensiva guvernamentala impotriva oricarei forme de libera exprimare ce trebuia sufocata pana la ultimul firicel de respiratie a creat si o reactie adversa, de aparare, de rezistenta, de la care i s-a si tras, in mare masura, fostului premier infrangerea in fata lui Traian Basescu.
Atunci presa era luata cu japca, santajata si umilita. Acum s-a vandut singura. La bucata, nume cu nume, sau la gramada, cu publicatia sau trustul.
Partidele si-au facut televiziuni, la vedere sau sub acoperire. Daca te uiti la Antene si la B1, vezi realitati paralele, vezi Romanii diferite. Ca simplu telespectator, de unde sa stii care este cea adevarata sau in ce proportie e fiecare adevarata?
Raportat la populatie, avem mai multe televizini de stiri, decat oricare alta tara UE si chiar decat SUA. Isi imagineaza cineva ca ele pot trai din profit, in plina criza si cu o piata de publicitate modesta?
Explicatia e teribila: presa a devenit doar un instrument de lupta politica. Cel mai ravnit si cel mai temut, in tara in care politicienii nu se bat in viziuni si proiecte, ci in calomnii si manipulari.
Cea mai buna dovada este
