Primăria Piteşti este executată silit din cauza datoriilor neachitate. "Şmecheriile" făcute de primar costă 70 milioane euro.
O analiză sumară a "războiului" dintre Primăria Piteşti şi furnizorii cărora le datorează banii pentru apa caldă şi pentru căldură arată că edilii locali au reuşit "performanţa" de a îndatora populaţia acestui oraş cu aproximativ 70 de milioane de euro.
Suma reprezintă valoarea facturilor neplătite de-a lungul anilor de echipa condusă de primarul Teodor Pendiuc. În urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Timişoara, executorul judecătoresc bate, deja, la uşa Primăriei şi este de aşteptat ca plata acestor bani să se facă tot din buzunarele celor aproximativ 150.000 de locuitori ai urbei argeşene, reşedinţă de judeţ.
"Şmecheriile" care ard la buzunare
Datoriile s-au acumulat din cauza unei stratageme, pusă la cale de autorităţi. Asemenea "ţepelor" din economia postdecembristă, în 2009, vechea societate de termoficare a municipalităţii, SC Termoficare 2000 SA, a fost falimentată. A fost creat apoi un serviciu public, cu aceleaşi îndeletniciri, pentru a scăpa de datorii. Când a intrat în insolvenţă, vechea societate, la care unic acţionar era Consiliul Local, avea datorii imense către furnizori de gaze, de electricitate, firme de construcţii şi chiar către Ministerul Finanţelor Publice.
Creditorii care s-au trezit cu buza umflată s-au adresat Justiţiei. 68 de procese au fost deschise pentru recuperarea datoriilor. Unii dintre ei au avut câştig de cauză şi au cerut executarea silită.
Astfel, transferul patrimoniului, făcut prin încredinţare directă, s-a dovedit păgubos pentru locuitori. În final, la facturile neachitate la timp s-au adăugat penalităţile şi, astfel, fiecare piteştean poate plăti, acum, cam 500 de euro de căciulă din datoria publică. Chiar şi aşa, Primăria Pit