Cand politicienilor de carton nu le ies pasientele, vina cade pe presa si pe jurnalisti priviti otova ca o categorie sociala lipsita de personalitate si independenta. Insa cea mai grava acuzatie ramane aceea de mercenariat.
Cine erau (sunt) mercenarii? Cunoscuti inca din antichitate, ei constituiau alternativa la oastea de tara, formata din stapani de pamanturi si servitorii lor, neexperimentati, nestiutori intr-ale luptei. Stransa in graba, adunatura lor cadea repede prada luptatorilor profesionisti, aflati in solda celor puternici. In epoca moderna, mercenarii sunt organizati in legiuni, angajate temporar pentru rezolvarea unor conflicte de putere. In tarile lumii a treia, se intelege.
Portret de mercenar
Mercenarii din presa sunt acuzati ca s-au vandut pentru bani, ca lupta pentru cauze straine majoritatii cetatenilor, ca manipuleaza, ca si-au ales alt stapan decat adevarul curat si sfanta dreptate, ca se prostitueaza in schimbul unor avantaje materiale, sinecure... Si cum banii nemunciti sunt la stat, sinecure nu pot oferi decat cei de la Putere.
Pentru ca mercenariatul atat de blamat nu constituie infractiune, nici macar contraventie, iar activitatea lor mentine tara in inapoiere, situatia merita o analiza serioasa, una al carei inceput am dori sa fie aceste randuri.
Stigmatul de mercenar de presa e mult mai injurios decat neprofesionalismul, ipocrizia sau prostia, de aceea acuza are nevoie de dovezi certe. De certitudine insa e greu de vorbit cat timp in presa se intalnesc nu doar cei ce manipuleaza, cei ce sustin contra bani interesele mai stiu eu cui: interesele pot fi promovate si din proprie convingere, din mila, prietenie, dragoste, intelegere, bunatate...
Ca si la mita, corpul delict e foarte greu de gasit si probat. In plus, nimeni nu va recunoaste ca nu spune adevarul, iar incercarea
