Clinica de Hemato Oncologie Pediatrică a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş a fost dotată cu noi echipamente speciale, necesare pentru tratamentul micuţilor bolnavi de cancer. Asociaţia Samaritenilor din România a donat în cursul zilei de ieri, câteva echipamente medicale provenite de la o companie de profil din Anglia.
Suma necesară pentru achiziţionarea echipamentelor medicale, aproape 5000 lei, a fost strânsă în urma spectacolului de teatru Căsătoria, de Gogol, ce a fost pus în scenă în data de 2 decembrie 2011 la Teatrul Naţional Târgu-Mureş. Acţiunea din decembrie a fost organizată de samariteni din dorinţa de a încerca să contribuie cât mai mult la bunăstarea copiilor cu cancer, iniţiativa arătând implicarea locuitorilor din Târgu-Mureş în viaţa comunităţii. „Sunt echipamente speciale pentru copiii bolnavi de leucemie şi de aceea comanda s-a făcut în Marea Britanie, la o companie care este lider mondial în aşa ceva. Toţi banii au provenit din această acţiune şi transportul l-am asigurat noi, Ambulanţa Samaritanus, din banii noştri. Nu ne oprim aici, continuăm, şi pe viitor, cine doreşte să vină alături de noi ca să ajutăm aceşti copii, este binevenit”, a declarat Varga Zsigmond, directorul Fundaţiei Samaritanus.
În prezent la Clinica de Hemato Oncologie Pediatrică sunt sub tratament zece copii, iar în evidenţele Clinicii, de la începutul anului şi până acum, figurează peste 30 de copii care au avut nevoie de tratament special. “Sunt foarte utile aceste echipamente deoarece sunt două paturi reglabile care se vor folosi pentru administrarea tratamentelor sub formă de puncţii, este o masă de tratament portabilă cu care ne putem deplasa la patul pacientului, un stativ cu rotile, precum şi nişte truse pentru dulapul de urgenţă, truse de prim ajutor de care aveam nevoie. Mai avem din partea spitalului, dar câteva în plu