Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sensibilitatea leului, în Top 10 provocări ale României

Publicat in Adevarul, joi 3 mai 2012 ·

A.naliştii Băncii Comerciale Române (BCR) au prezentat astăzi un set de 10 provocări pe care le are de înfruntat economia românească în acest an. În opinia lor, leul ar putea fi tranzacţionat în nivelul de 4,3-4,5 în cea mai mare parte a anului 2012

„Creşterea economică ar putea fi în jur de 1%; inflaţia îşi va inversa trendul în partea a doua a anului, dar va rămâne în intervalul-ţintă stabilit de BNR pentru 2012; imbunătăţirea ratei de absorbţie a fondurilor europene la peste 60% şi atragerea de investiţii străine directe (ISD) în agricultură, industria prelucrătoare şi turism ar putea determina reducerea deficitului de cont curent cu 2-3% din PIB pe termen mediu“. Acestea sunt cateva dintre provocările cu care se confrunta economia Romaniei, a declarat Lucian Anghel, economistul sef al BCR, cu ocazia prezentării Raportului Macroeconomic „România – Top 10 provocări“.

Creştere economică 2012: a fi sau a nu fi

Prognoza BCR de creştere economică, în jur de 1%, este bine calibrată faţă de un scenariu care indică stagnare/uşor declin în zona euro; diferenţialul de creştere dintre România şi zona euro rămâne unul pozitiv, de circa 1pp în 2012.

Fonduri europene – nevoie stringentă de noi măsuri

Investiţiile bazate pe fonduri europene prezintă o capacitate mai mare de susţinere a creşterii economice pe termen lung

Simpla rostogolire a datoriei externe nu poate asigura creştere economică

Fluxuri de capital care nu generează datorie (în principal ISD, fonduri europene, venituri din alte surse) trebuie să se afle în centrul atenţiei

Consistenţă în domeniul politicilor urmate, condiţie de bază pentru menţinerea încrederii investitorilor

Pieţele internaţionale vor urmări îndeaproape orice decizie politică, în special într-un an electoral; creşterea CDS ar putea fi usturătoare pentru finanţarea dator

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 6 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°