Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertisment pentru şefii de deconcentrate: "Îşi păstrează postul numai dacă respectă regulile jocului"

Publicat in Adevarul, joi 3 mai 2012 ·

Avertismentul a fost lansat joi, 3 mai, de copreşedintele USl Tiberiu Marc, care a anunţat într-o conferinţă de presă că are informaţii că mai mulţi şefi de deconcentrate puşi în funcţie de PDL şi UDMR au început, pe faţă, campania electorală în favoarea partidelor care îi suţin, bazându-se pe logistica şi pe angajaţii instituţiilor din subordine.

"În acest moment, un director a colindat deja trei primării în scop electoral precis. Nu vă spun acum cine este dar vă voi da săptămâna viitoare lista tuturor directorilor care fac asta", a declarat azi, într-o conferinţă de presă, Tiberiu Marc, preşedintele PSD Sălaj şi copreşedinte al USL Sălaj. El a precizat că, deocamdată nu se pune problema schimbării din funcţie, după învestirea Guvernului Ponta, a directorilor puşi pe funcţii de PDL şi UDMR, dar i-a avertizat că sunt monitorizaţi cu atenţie. "Acceptăm, în acest moment, că cei care ocupă funcţii de conducere sunt funcţionari publici, neutri din punct de vedere politic şi neutri din punctul de vedere al gesturilor politice şi electorale. Dar vreau să le transmit că suntem atenţi la ceea ce fac şi le transmit prieteneşte că nu intenţionăm să-i schimbăm, dar îşi pot păstra posturile numai dacă respectă regulile jocului, şi anume de a nu face campanie electorală cu logistica şi cu angajaţii instituţiilor pe care le conduc", a explicat Marc.

În privinţa prefectului şi a subprefectului, Marc a admis că aceştia vor fi schimbaţi din funcţie, dar nu a dorit să facă precizări cu privire la persoanele care le-ar putea lua locul. "Se va face o înţelegere între cele două partide ce compun USL, astfel încât paritatea să fie respectată la nivel naţional - adică să aibă fiecare 20 - 21 de prefecţi şi tot atâţi subprefecţi", a mai spus Tiberiu Marc. Despre actualii ocupanţi ai celor două funcţii - Vegh Alexandru şi Onorica Abrudanu - şi despre modul în care s-au ocupa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 42 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 13 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 6 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

SUA îndeamnă Ucraina să reducă vârsta de mobilizare la 18 ani pentru a consolida Armata – oficial american

HotNews acum 23 minute
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucraine

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 37 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°