Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cercetările arheologice miniere de la Roşia Montană, puse în valoare

Publicat in Jurnalul, joi 3 mai 2012 ·

Descoperirile de la Galeria Cătălina-Monuleşti au fost punctul central al simpozionului organizat de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Universitatea "1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Cei zece ani de cercetări arheologice de la Roţia Montană au reprezentat tema centrală a evenimentului la care au fost prezenţi şi specialiştii internaţionali Beatrice Cauuet, specialist în arheologie minieră de la Université Le Mirail din Toulouse şi David Jennings, Oxford Archaeology. În conformitate cu angajamentele luate pentru dezvoltarea proiectului minier, compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a susţinut ample cercetări şi a reabilitat o parte importantă a Galeriei Cătălina-Monuleşti, astfel încât publicul poate vizita o zona în siguranţă.

Simpozionul organizat de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Universitatea "1 Decembrie 1918” Alba Iulia a avut ca punct central prezentarea descoperirilor de la Galeria Cătălina-Monuleşti, Roşia Montană. Datările recente cu radiocarbon atestă activităţi miniere romane din secolul al II-lea desfăşurate în această zonă. O porţiune a galeriei a fost reabilitată de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) şi poate fi vizitată de public în condiţii de siguranţă.

Zece ani de cercetări arheologice la Roşia Montană – aceasta este tema unei dezbateri care reuneşte la Alba Iulia circa o sută de istorici şi arheologi din ţară şi străinătate, în cadrul unui simpozion organizat de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Universitatea "1 Decembrie 1918” Alba Iulia, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României. Programul evenimentului include prezentări şi dezbateri, o expoziţie amenajată în clădirea Rectoratului Universităţii şi o vizită la Galeria Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană, aflată în curs de restaurare. Printre invitaţii prezenţi se numără specialiştii Beatrice Cauuet, Laboratoire TRACES-CNRS, Université Le

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază

News.ro acum 53 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 58 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 54 minute
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

UPDATE - Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Legea prevede un lucru de bun simţ şi absolut normal într-un stat de drept

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum o ora
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Grindeanu acuză constructorul podului suspendat de la Brăila că cere sute de milioane de lei pentru a permite circulația: "Nu o să fim de acord cu acest tip de șantaj"

Ziare.com acum 3 ore
Podul dintre Brăila și Tulcea, realizat în proporție de aproximativ 90%, nu a fost pus în circulație de firma constructoare. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, acuză luni, 3 iunie, constructorul de șantaj, după ce acesta

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum o ora
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

29°
lun.

21°/29°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/24°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°