Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Program de guvernare: Proiect-pilot de salarizare în funcţie de performanţă a personalului sanitar

Publicat in Gandul, joi 3 mai 2012 ·

Cabinetul Ponta îşi propune, potrivit programului de guvernare, implementarea unui proiect pilot cu privire la salarizarea diferenţiată, în funcţie de performanţă, a personalului din sistemul sanitar.

La capitolul "Sănătate", în document se arată că "implementarea unor măsuri referitoare la unităţile spitaliceşti, la politica medicamentului şi la informatizarea în domeniul medical au constituit condiţionalităţi în relaţiile cu organismele financiare internaţionale – FMI şi Banca Mondială", dar se precizează că "nemulţumirile şi insatisfaţiile exprimate atât în rândul populaţiei cât şi al profesioniştilor din sistem arată că reformarea sistemului de sănătate nu se poate realiza doar prin măsuri punctuale, ci implică elaborarea şi implementarea unei concepţii strategice, care să abordeze global şi integrat necesara remodelare fundamentală a mecanismelor funcţionale din sistemul de sănătate".

"Tensiunile politico-sociale majore generate de proiectul de lege a sănătăţii propus în decembrie 2011 au demonstrat că o reformă adevărată a sănătăţii nu se poate realiza decât prin consultarea largă a cetăţenilor, a tuturor organizaţiilor profesionale şi a societăţii civile în ansamblu. Una dintre principalele sarcini pentru Guvern va fi identificarea şi sistematizarea direcţiilor optime de acţiune pentru implementarea măsurilor de reformă în cadrul unui proces amplu de consultare, care să permită clarificarea aşteptărilor populaţiei dar şi nivelul de suport al mediului politic. Aceste direcţii de acţiune vor putea constitui suportul unor măsuri legislative strategice necesare a fi analizate şi adoptate de către puterea politică instalată după alegerile parlamentare", menţionează documentul.

Printre aceste direcţii de acţiune şi obiective, în program este menţionată, între altele, definirea şi implementarea unor reforme legislative şi instituţional

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum o ora
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 2 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 55 minute
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație din SUA, după ce Donald Trump a ridicat blocajul impus de administrația Biden

HotNews acum 2 ore
Israelul a primit un transport de bombe grele de aviație MK-84 din Statele Unite, după ce președintele american Donald Trump a ridicat restricțiile impuse anterior de administrația Biden asupra exportului acestor muniții, a anunțat duminică Minister

Netanyahu după întâlnirea cu Marco Rubio: Cu sprijinul SUA, ”putem duce treaba la bun sfârşit” împotriva Iranului

News.ro acum 2 ore
Israelul şi Statele Unite sunt hotărâte să împiedice Iranul să obţină arme nucleare şi să contracareze ”agresiunea” acestuia în Orientul Mijlociu, a declarat duminică premierul israelian Benjamin Netanyahu, după o întâlnire cu secretarul de stat ame

Prima apariție publică a lui Klaus Iohannis după demisie, la Sibiu. A spus doar două cuvinte | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public după demisia din funcția de președinte al României duminică, 16 februarie. El a participat, alături de soția sa, Carmen Iohannis, și un agent SPP, la slujba de la Biserica Catolică din Sibiu.

Loteria Română Numerele câștigătoare extrase la tragerea Loto din 16 februarie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Rezultatele loto de duminică, 16 februarie 2025. Loteria Română a publicat numerele câștigătoare de joi, 30 ianuarie la concursurile Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 sau Super Noroc. Rezultatele loto din 16 februarie 2025 Loto 6 d

Vremea

București
acum

-3°
dum.

-3°/-0°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-1°
Iasi
acum

-3°
dum.

-4°/1°
lun.

-4°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
Constanta
acum

-3°
dum.

-3°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/0°
lun.

-5°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°