Patru echipe a avut România, anul acesta, în semifinalele competiţiilor intercluburi, două la handbal (Oltchim şi Zalău) şi tot atâtea la volei (Tomis, la fete şi băieţi), iar dintre ele numai una a reuşit să-şi asigure prezenţa în ultimul act.
Pregătită de Gheorghe Tadici, formaţia din Sălaj va disputa sâmbătă, de la ora 16.00 (în direct la DigiSport 2), la Togliatti, prima manşă a finalei Cupei EHF.
Adversară îi va fi Lada, una dintre echipele de top din Rusia. Finalistă a Ligii Campionilor în 2007, câştigătoare a Cupei Cupelor în 2002, gruparea pregătită de Evgheni Trefilov are în componenţă şase jucătoare care au cucerit câte două titluri mondiale.
„Rusoaicele au o experienţă superioară, însă noi ne propunem ca printr-o mobilizare exemplară să facem un joc bun acolo. Sper să ne prezentăm bine din punct de vedere fizic, mai ales că venim după o perioadă intensă, cu două-trei meciuri pe săptămână", ne-a declarat Tadici, care nu-l consideră pe Trefilov un rival, ci un prieten.
„E adevărat că ne-am înfruntat în mai multe finale. La CM din 2005, în Cupa Cupelor din 2007. Să citiţi ce spune despre mine în interviul pe care l-a dat pe site-ul clubului", a adăugat antrenorul român.
Câştigătoare a Challenge Cup în 1996, HC Zalău s-a deplasat în Rusia cu un lot de 14 jucătoare, călătoria fiind efectuată pe ruta Budapesta - Moscova.
Revenirea acasă va avea loc duminică, iar returul se va disputa în 12 mai, la Oradea, sala din Zalău nerespectând normele EHF pentru o finală.