Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Şoc" la instanţă Particular de Constanţa, condamnat la zece ani de puşcărie

Publicat in Ziua Constanta, joi 3 mai 2012 ·

Costel Călin, un tânăr afacerist constănţean, a fost găsit vinovat de către judecătorii Tribunalului Constanţa de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi condamnat la zece ani de detenţie. El a fost judecat începând cu anul 2011, când procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa l-au trimis în judecată, acuzându-l că s-ar fi ocupat cu diverse jonglerii financiare.

În urma sentinţei pronunţate de judecătorii constănţeni, în completul prezidat de magistratul Iulia Cezara Suciu, Călin a fost condamnat la zece ani de detenţie şi la plata mai multor sute de mii de lei, cu titlul de despăgubiri către societăţile care s-au constituit părţi civile în procesul penal. Conform vrăjitorul.eu, Costel Călin, acum în vârstă de 31 de ani, a intrat în afaceri în 2005, când a fost cooptat în societatea Elsa Plus SRL, în prezent radiată. Cel care i-a dat afacerea pe mâini a fost Ştefan Călin, care s-a retras din firmă şi i-a lăsat lui Costel toate acţiunile şi funcţia de administrator. Firma fusese înfiinţată cu un an înainte, având ca activitate principală declarată „construcţiile de clădiri şi lucrări de geniu". Cu bilanţul anual nedepus la Registrul Comerţului pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi figurând ca falimentară la sfârşitul anului 2006, în prezent societatea apare ca fiind radiată. De altfel, în anul 2006, societăţile Mecanica Codlea SA, Trefo SA, dar şi Oficiul Registrului Comerţului Constanţa au solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de firma SC Elsa Plus SRL. Foarte interesant, prin sentinţa penală care l-a condamnat pe Călin la zece ani de detenţie, judecătorii au decis să-l oblige pe afaceristul constănţean la plata sumei totale de aproape 400.000 de lei către statul român prin Ministerul Finanţelor Publice. Totodată, acesta trebui să achite către SC Trefo SA Galaţi peste 24.000 de lei, aproape 52.000 de lei către SC Flintab SR

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 31 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum o ora
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum 50 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum 50 minute
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum 24 minute
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°